AcasăActualitateINDIGNAT DE LIPSA DE REACȚIE, DĂ SOLUȚIA PENTRU DESZĂPEZIRE - Cherecheș explică...

INDIGNAT DE LIPSA DE REACȚIE, DĂ SOLUȚIA PENTRU DESZĂPEZIRE – Cherecheș explică pas cu pas cum se poate deszăpezi de urgență Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Revoltat de lipsa de reacție a responsabililor din Primăria Baia Mare, de disperarea cetățenilor care s-au trezit înzăpeziți, primarul ales al municipiului Baia Mare a reacționat printr-un mesaj postat pe Facebook. În mesajul său, Cătălin Cherecheș explică pas cu pas cum administrația locală, prin executivul primăriei, poate să intervină legal și de urgență pentru a remedia situația.

Evident, acesta a tras semnale de alarmă încă de acum câteva săptămâni, dar în zadar. Au trecut opt luni de când a fost reținut preventiv, timp în care responsabilii din primărie nu au fost în stare să să facă din timp caietul de sarcini, respectiv să organizeze din timp licitația prin care să fie atribuit contractul pentru aceste servicii vitale. Chiar și așa, dacă era cineva interesat să scape băimărenii de urmările neplăcute ale ninsorii abundente care a căzut în ultimele 24 de ore, se putea interveni. Însă autoritățile locale tratează cu tăcere situația disperată în care se află momentan băimărenii.

INDIGNAT DE LIPSA DE REACȚIE zăpadă baia mare 2016 15304043_10210780711211919_1058460712_o

“Știu cum să rezolv problema și nu sunt lăsat”

Cătălin Cherecheș ar fi mobilizat încă de la primele ore ale serii de ieri, după ce a început să ningă, toate forțele și responsabilii care puteau să intervină pentru efectuarea intervențiilor de urgență.

„Stau în casă și privesc pe geam și mă cuprinde disperarea, revolta. Văd cum niște neisprăviți nu au fost capabili de 8 luni să organizeze dezăpezirea in Baia Mare. Văd cum in batjocură sunt ținut in casă, eu care știu ce am de făcut in astfel de situații de urgentă. Cu siguranța aș rezolva problema sau daca i-as fi coordonat eu pe directorașii din primarie nu se ajungea aici. Poate acum partidele politice si lideri lor care au orchestrat arestarea mea sunt deja cu lopata prin oras la deszapezire sau poate alte instituții care m-au dorit executat si-au scos la împins zăpadă ingramaditii de prin birouri. Au zis ca sunt „pericol public”!

Poate ținerea mea in casă generează un pericol public in astfel de situații in care eu as stii cum sa rezolv problema si nu sunt lăsat. Acum câteva saptamâni le scriam celor din primarie aici pe Facebook cum as rezolva eu o astfel de problema a deszăpezirii. M-au ignorat total. Au zis de la interimar la directorași ca ei le stiu pe toate si sunt deștepți. Am vazut cu toții”, spune Cătălin Cherecheș.

Cherecheș explică pas cu pas ce e de făcut pentru ca Baia Mare să fie deszăpezit de urgență. Domnule Rob, domnule Barbul, se aude?

Primarul ales al municipiului Baia Mare explică pas cu pas care este procedura care, odată urmată, ar salva măcar în ceasul al doisprezecelea situația.

„Hai să le spun i in ceasul al doisprezecelea ce ar trebui sa facă daca tot au adus orașul in situația asta:
1. Interimarul sa convoace Comitetul Local pentru Situații de Urgenta al cărui președinte este. Aici sunt reprezentanții din primărie care se ocupă de deszăpezire, coordonați de directorul Barbul și societățile și instituțiile importante din oraș ( URBIS, Vital, Ocolul Silvic, Spau, Politie, Jandarmerie…)
2. Se solicită Prefectului care m-a suspendat să declare stare locală de necesitate.
3. În baza acestei hotărâri a prefectului se pot închiria de urgență utilaje de diverse tipuri, cu muncitori și material antiderapant.
4. Se evaluează personalul și utilajele Serviciului Ambient Urban, Ocol Silvic, URBIS, Vital, Poliția Locală. Convocați angajații din zona productivă și scoși la deszăpezire poduri și trotuare, spitale, stații de autobuz.
5. Se identifică societățile comerciale din domeniul construcțiilor, dar și cele care au ca specific utilități publice, se convoacă de către Comitetul de Urgentă șefii firmelor, se preiau utilajele și oamenii disponibili.
6. Se împarte orașul pe zone, fiecare zonă are un responsabil și se stabilesc oamenii și utilajele care acționează strict acolo.

7. Se obliga societățile care au trotuare si parcare in fata sediilor sa procedeze in interval de 4 ore la deszapezire.

8. Din locurile în care se adună zăpada curățată de pe drumuri, se acționează cu utilaje de încărcare și camioane de transport pentru a scoate, mai ales la ieșirile din cartiere, zăpada.

9. Evitați momentul topirii zăpezii si a înfundării gurilor de canalizare. Vital cu echipe de intervenție trebuie să facă de acum întreținerea.

10. Consiliul Local nu trebuie convocat decât dacă vor să pună mâna pe lopată. Nu are atribuții. Eventual, după ce se rezolvă problema, sugerez consilierilor locali care sunt raționali și încă nu mi-au întors spatele, să ceară demisia celor care de 8 luni de când am plecat din primărie nu au făcut procedura de licitație pentru deszăpezire. Mă refer la executivul primăriei. Ei aveau obligația! Și aveau toate documentele pregătite. Directori, șefi servicii, etc.

11. Numărul meu e același, domnilor de prin primărie și celor cu care nu am Interdicție să vorbesc, vă dau cu drag, pentru băimăreni, sfaturi.

În mare cam asta ar trebui să facă azi. Dar nu vor face probabil crezând că așa îmi vor da peste nas. Din păcate, au oamenii de suferit, neinspiraților!”, mai spune primarul ales al municipiului Baia Mare.

REMEMBER DESZĂPEZIREA ÎN BAIA MARE ÎN ANII TRECUȚI

Iată câteva fotografii de arhivă cu acțiunea de deszăpezire din anii trecuți, când la primele ninsori se intervenea cu utilaje, prima dată pe arterele principale, apoi pe cele secundare, în cartiere, până ce era acoperit tot orașul:

Citește și: http://2.actualmm.ro/baia-mare-sub-zapada-ninge-fara-oprire-baimarenii-sunt-revoltati-autoritatile-locale-si-judetene-unde-sunt/

Credit foto: Mezok Dan

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA