INCIDENT ÎN MIREȘU MARE – A vrut să tragă într-un câine, dar a împușcat o femeie de etnie romă

5
2311

INCIDENT ÎN MIREȘU MARE  Un incident deosebit de grav s-a petrecut astăzi, 2 mai 2017, în comuna maramureșeană Mireșu Mare. Un bărbat, vânător cu acte înregulă, pe un fond de vânătoare, a împușcat o femeie de etnie romă care se deplasa prin zonă.

Loading...

Incidentul a avut loc, se pare, în timp ce bărbatul încerca să tragă după un câine vagabond.

Din primele informații, se pare că victima se deplasa pe jos pe fondul de vânătoare. Vânătorul, care habar nu avea de prezența femeii în zonă, a împușcat-o din greșeală pe aceasta. Se pare că bărbatul este chiar cel care răspunde de fondul de vânătoare în care s-a petrecut incidentul.

Imediat după ce a constatat ce a făcut, bărbatul a sunat la numărul de urgență 112. Un echipaj medical a ajuns la fața locului pentru a-i acorda femeii îngrijiri medicale. Din fericire, rana acesteia nu a fost gravă, astfel că nu a necesitat internare.

Polițiștii au fost și ei sesizați de producerea incidentului.

„A fost sesizat serviciul de specialitate din cadrul IPJ MM care efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a comis fapta și a dispune măsuri” a declarat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

 

ActualMM

Sursă: Vasile Dale

5 COMENTARII

  1. Da bine ca pentru caine nu se sesizeaza nimeni. Gunoaiele dracului de psihopati.” Pazesc „fondurile de vanatoare si impusca fara jena tot ce misca. Sper sa crapi boule.

  2. Idiotul!!!!! A vrut sa traga dupa un caine amarat. Criminalii naibii!!!!! Sper sa vedem alta stire in scurt timp: ca s-a impuscat singur sau l-a impuscat alt vanator pe el. Indivizii astia fara suflet n-ar trebui sa faca umbra pamantului, ar trebui sa dispara.

  3. Bine ai zis,nemernicii omoara orice,daca iesi la padure si ai un caine cu tine trag in el,nu conteaza ca te vad ca esti impreuna cu el,doar asa ca sunt mari vinatori

  4. Nu ti-e ma rusine sa tragi dupa caini ? Aia is mai utili la casa omului decat rromii… Macar bine ca ti-a deviat glontul…

  5. Sper sa stai mult si bine in puscarie sa ai timp sa te gandesti ce fel de ” om ” de rahat ai fost si ca ai trait degeaba…sa tragi in caini…lasa ca acuma o simti pe pielea ta nenorocit de „om” ce esti ! Imi pare rau si pt femeia care a fost impuscata … probabil daca impusca cainele nu aparea la stire „pt ca e doar un caine” nu? Dumnezeu nu bate cu bota 🙂 PS : sper sa se faca bine femeia .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.