INCIDENT ÎN BAIA MARE – Fiul artistului Fane Florian, dus la secție de către polițiști după ce ar fi fost prins la volan fără permis

5
3316

INCIDENT ÎN BAIA MARE   Ieri după-amiază, pe Bd. Unirii din Baia Mare, poliţiştii de la Biroul Rutier au oprit pentru control un autovehicul de lux. În urma verificărilor s-a constatat că cel de la volan, Alexandru Florian, nu posedă și nici nu a posedat permis de conducere de nicio categorie, scrie VasileDale.ro

Tânărul a fost condus la sediul poliţiei pentru declaraţii. Pe numele său s-as întocmit dosar penal pentru conducerea unui autohevicul pe drumurile publice fără a poseda permis. Totodată, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Alexandru este fiul cunoscutului artist maramureşean, saxofonistul Fane Florian. Băimăreanul implicat în incident a dat o declarație pentru VasileDale.ro referitor la cele întâmplate.

Eram în autoturism, pe scaunul din dreapta, ca pasager. La volan era un amic. Noi am parcat maşina la Daytona. Eu am intrat în magazin, iar amicul meu a mers la un alt magazin din zonă, maşina rămânând cu avariile pornite. M-am întors, iar după aproximativ 10 minute a venit poliţia. Mi-au cerut actele personale, dar şi ale maşinii. Le-am spus că maşina e a mea, dar nu eu am condus, pentru că nu am permis. Le-am spus că amicul a condus care era la alt magazin. M-au pus să-l contactez telefonic, dar acesta nu a răspuns. În acel moment m-au urcat în maşina de poliţie şi m-au dus la sediu, unde m-au şi testat. Când le-am spus că nu mai zic nimic doar în prezenţa unui avocat mi-au dat actele şi m-au lăsat să plec”, a spus Alexandru Florian.

 

Sursă info: VasileDale.ro

Sursa foto – facebook.com

Te-ar mai putea interesa

Loading...

5 COMENTARII

  1. Mda… ,, Caldura mare , mon cher ! ,, … ,, Amice , esti … idiot ! ,, = I.L.Caragiale = … P.S. apropo de actori, costumatia te prinde bine, esti din ,, film ,, poti sa dai la actorie [ comedie ] …

  2. un mincinos notoriu acest individ conduce masini de cativa ani fara a fi posesesorul unui permis de conducere mai mult o perioada se lauda brin baruri caci are permis luat afara (PERMIS FALS), este filul mai bun la tatal nu o sa va convingeti

  3. stiu din surse sigure ca el conduce masina asta de cand a cumparato de la Blacky…. dar daca taticul are bani scapa si de data asta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.