AcasăAdministrațieÎNCĂ UN PROIECT REALIZAT – Baia Mare are un nou sistem modern...

ÎNCĂ UN PROIECT REALIZAT – Baia Mare are un nou sistem modern de panouri și indicatoare stradale

spot_img

DISTRIBUIȚI

Turiștii, dar și băimărenii, se vor putea orienta mult mai ușor pe raza municipiului Baia Mare după ce, de puțin timp, a fost demarat și practic proiectul care prevede modernizarea întregului sistem de panouri și indicatoare stradale. Inițiativa primarului Cătălin Cherecheș a fost anunțată încă de acum câțiva ani, însă a durat o perioadă punerea în operă, existând și aici, ca în cazul altor proiecte bune, diverse piedici.

Investiția este una revoluționară pentru Baia Mare cu atât mai mult cu cât nu exista un sistem bine pus la punct, iar indicatoarele și panourile existente erau depășite sau au dispărut și nu au fost înlocuite, punând uneori în dificultate până și băimărenii care cunosc foarte bine orașul. Mai mult, pentru turiști era aproape imposibil să se descurce în zone mai puțin centrale, mai ales dacă nu aveau la îndemână tehnologia modernă.

Schimbarea panourilor şi a indicatoarelor stradale, dezvoltarea unui nou sistem de semnalizare coerent şi eficient este o măsură absolut necesară pentru municipiul Baia Mare. În acest moment situaţia este dezastruoasă, panourile şi indicatoarele sunt puţine şi nu sunt lizibile, lipsesc cu desăvârşire numerele de pe imobile, fiindu-le greu inclusiv băimărenilor să se orienteze în anumite zone, ce să mai vorbim de turişti. Modelul pe care îl vom adopta este asemânător cu cel din Londra, Paris sau alte capitale europene, unde cei din administraţia locală nu se feresc să pună în intersecţii panouri mari unde cetăţenii pot vedea clar în ce direcţie se află câte un bulevard sau în ce locaţie se află ei, dacă merg spre oraş, spre centru sau spre un obiectiv turistic. Schimbarea şi modernizarea acestui sistem de semnalizare în Baia Mare este un lucru util şi necesar, dar va ajuta şi la îmbunătăţirea esteticii oraşului nostru, îl va civiliza şi va da un aspect plăcut şi riguros”, declara primarul Cătălin Cherecheș în 2015, când acest proiect era încă departe de realizare.

Iată, luna iulie 2018 aduce băimărenilor încă un proiect realizat dintre cele asumate de Cătălin Cherecheș. Noile panouri și plăcuțe au început să fie montate deja și este doar o chestiune de timp până vor ajunge în toate zonele orașului. Pe lângă necesitatea acestui sistem modern și actualizat, nu putem să nu observăm și că oferă un plus esteticii orașului.

Adrian Barbur

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA