ÎN URMA UNEI RECLAMAŢII – Prezervative cu găuri, descoperite la Cluj de Protecţia Consumatorilor (VIDEO)

0
704

ÎN URMA UNEI RECLAMAŢII Inspectorii clujeni din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au descoperit defecte la produsele celui mai cunoscut producător mondial de prezervative.

 

În urma unei reclamaţii, inspectorii ANPC au descoperit la comercializare prezervative din gama „extra safe” care prezentau neconformităţi, având multiple orificii.

„Neconformitatea s-a manifestat la tot lotul 0010815033, cu termen de valabilitate 2020/09. De asemenea, prin extinderea cercetărilor s-a identificat pe lanţul de distribuţie acelaşi produs care pe ambalajul din carton avea inscris lot 20108512 cu termen de valabilitate 2020/07, iar pe ambalajul prezervativului existent în cutie era lotul 0010815033, cu termen de valabilitate 2020/06, care prezenta aceleaşi neconformităţi. De asemenea, pe alt ambalaj din carton era înscris lotul 20108492, cu termen de valabilitate 2020/04, iar pe ambalajul prezervativului este inscripţionat lot 2015-04 şi termen de valabilitate 2020/01”, a anunţat Lucian Rus, şeful Comisariatului Regional Pentru Protecţia Consumatorilor – Regiunea Nord-Vest Cluj.

În plus, inspectorii au mai descoperit că cinci cutii aveau pe ambalajul exterior înscris lotul 20108492 cu termen de valabilitate 2020/04, iar pe ambalajul prezervativului era inscripţionat lot 2020-04 şi termen de valabilitate 2015/08, fiind expirate.

ANPC a aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 30.000 lei. Totodată, produsele neconforme au fost oprite de la vânzare şi vor fi distruse.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.