AcasăEvenimentIN MEMORIAM ÎPS JUSTINIAN CHIRA – Doi ani de când “Patriarhul Maramureșului”...

IN MEMORIAM ÎPS JUSTINIAN CHIRA – Doi ani de când “Patriarhul Maramureșului” ne veghează de lângă Dumnezeu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Deloc nu este comod să vorbești despre oameni dragi la timpul trecut, o știm cu toții. Însă e datoria noastră să păstrăm vie memoria celor care ne-au adus lumină și pace în suflet, iubire și credință, speranță în Dumnezeu și mântuire.

Se împlinesc doi ani de când despre Înalt Preasfințitul Justinian vorbim la timpul trecut, însă, în sufletele și memoria noastră Înalt Preasfinția Sa este mereu prezent. Și cum altfel s-ar putea să fie când îl considerăm cu toții Patriarhul nostru, al maramureșenilor? Omul dedicat lui Dumnezeu, dar și oamenilor, care s-a luptat pentru credința sa și pentru sufletul și soarta celor din jur, punându-le adesea mai presus decât propria viață. Un om cu suflet de sfânt, un înțelept care ne-a unit prin credință, iubire, spiritualitate, aducând mereu lumină până și în cele mai întunecate suflete.

Cu fiască smerenie am cerut adesea sfatul Înalt Preasfinției sale, în perioade grele, când personaje care nu au nimic în comun cu interesele comunității băimărene încercau să pună piedici și care uneori chiar  au reușit. Am găsit mereu, în cuvintele sale blânde, soluții și puterea să trec peste fiecare impas. A avut de fiecare dată vorbe înțelepte pentru cei care au știut să îl asculte. Și cum să nu îl asculți pe cel care a reușit să facă din obștea credincioșilor băimăreni, maramureșeni, sătmăreni un singur gând, un singur glas puternic a cărui rugăciune a adus atâta mângâiere pentru mii de suflete? Trecând de apelativul binemeritat, de Înalt Preasfințit, Părintele Justinian și-a dovedit harul prin apropierea pe care a avut-o față de oamenii care i-au ieșit în cale, de la mic, la mare, de la credincios la cel pe care neajunsurile l-au făcut să se îndoiască de credința sa. Un adevărat patriarh al oamenilor!

În numele celor care l-au cunoscut și îl iubesc negreșit, îi mulțumesc Înalt Preasfințitului Justinian Chira pentru efortul și curajul depus în reconstrucția, în vremurile tulburi de atunci, a Episcopiei noastre, a Maramureșului și Sătmarului, cu reședința în orașul al cărui primar am onoarea de a fi.

Îi mulțumesc pentru părinteasca purtare de grijă a tuturor sufletelor din întinderea Maramureșului și nu numai, pentru sfaturile, dragostea și mângâierile sufletești cu care ne-a înnobilat. Dar mai ales pentru că ne veghează în continuare pe noi, pământenii rămași aici să îi ducem dorul, de acolo de sus, de lângă Dumnezeu…

Prețuire eternă!

 

Cătălin Cherecheș,

Primarul Municipiului Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA