ÎN BAIA MARE – Norma de hrană pentru polițiștii locali se acordă începând din august

10
1004

ÎN BAIA MARE Polițiștii locali din Baia Mare își vor primi norma de hrană începând cu această lună. În acest an, aceștia și-au încasat în numerar acest drept doar în lunile ianuarie și februarie.

ÎN BAIA MARE  Valoarea acestui stimulent se ridică la 35 de lei/zi, de normă de hrană beneficiind aproximativ 100 de polițti locali băimăreni.

Anunțul privind acordarea normei de hrană pentru cei care veghează la siguranța și ordinea publică din municipiul Baia Mare a fost făcut de către primarul interimar, Marinel Rob.

„Am asigurat resursele financiare pentru norma de hrană la Poliția Locală. Am stabilit împreună cu dânșii o serie de lucruri, respectiv încercăm să vizăm acele puncte în care se debarcă deșeurile menajere și în care se descarcă molozurile din oraș. Din acest punct de vedere doresc să lansăm un mesaj către toți cetățenii din Baia Mare pentru a da dovadă de spirit civic și să arătăm că suntem civilizați. Să nu lăsăm acele pungi cu gunoi menajer în coșurile de pe stâlpi, să nu mai depozităm moloz la întâmplare. De asemenea, să se folosească toaletele publice care în Baia Mare sunt gratuite și să nu încercăm să folosim alte zone”, a spus Marinel Rob, primarul interimar al municipiului Baia Mare.
Mai mult, potrivit acestuia, în momentul de față se caută soluții legale pentru ca polițiștii locali să primească în numerar și normele de hrană restante. Acest drept nu a fost încasat de cel puțin cinci luni.
„Încercăm să găsim soluțiile de natură legală. Deocamdată se pare că sumele nu pot fi alocate retroactiv. Urmează să găsim soluții, soluții însemnând fie să găsim un cadru legal de acordare retroactiv, fie de a redimensiona personalul. Vreau ca personalul Poliției Locale din linia întâi să beneficieze cu prioritate de acest drept. Ei sunt cei care interacționează cu cetățeanul și ne dorim să fie eficienți”, a mai adăugat Marinel Rob.
Resursele necesare acordării normei de hrană pentru polițiștii locali băimăreni au fost alocate la ultima rectificare bugetară.
Simona Vasiac

Te-ar mai putea interesa

Loading...

10 COMENTARII

  1. Noo,amu cu matu’ plin or putea sa-si faca in sfarsit treaba: sa-i amendeze pe golbanii care parchează aiurea,pe trotuare si spatii verzi,pe cei care distrug si fac mizerie prin oras.Sa speram ca Rob ne mai lasa cu povestile si se apuca de treaba,orasul e la pământ din punct de vedere economic si nu numai.Sunt curios cu ce povesti o sa vina dupa ce ratam sa fim Capitala Culturala,ca in rest,in lipsa sefului,orasul devine fantoma.

  2. Merita sa primeasca cei de la locala care au treaba toata ziua cu boschetari si alte scursuri si care intradevar isi fac treaba chiar zilele trecute fiind martor la o misiune cand i-au pus pe boschetari sa faca curatenie in toata autogara asa se rezolva cel mai bine problemele ca de platitul amenzilor nu are rost sa vorbim. Respect!

  3. Multumesc din suflet celor de la Politia Locala ca mi-au gasit si adus acasa portofelul pierdut cu suma de 700 ron si toate actele chiar merita.

  4. Si eu doresc sa le multumesc pe aceasta cale deoarece mi-au gasit tatal ratacit si bolnav de alzheimer in timp util inainte sa i se intample vreo nenorocire. Sa le dea Dumnezeu sanatate.

  5. Mai,io cred ca va laudati intre voi ca si prezicatoarele din ziare.Mai urmeaza sa scrie unul ca Politia Locala a scos argintul viu din parasutele de pe cele doua bulevarde,Bucuresti si Independentei.

  6. Cred că s-au dus bani grei pe scuturi si alte aiureli….scutieri doar pentru poze…(la fel si câinii inutilizabili în patrulare )sunt curios daca legea le permite să se doteze cu așa ceva…în legea Politiei Locale n-am văzut trecute la echipamente scuturi, căști,…etc…etc…
    La cat se ridica valoarea acestora ? .
    Este LEGAL ? Politia Locala Baia Mare este finanțată INTEGRAL din bugetul Municipalitatii ! Aștept un punct de vedere obiectiv al Curții de Conturi Maramureș !
    http://www.dreptonline.ro/legislatie/hg_1332_2010_regulamentul_cadru_organizare_functionare_politia_locala_hotararea_1332_2010.php

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.