IARNA ÎN MARAMUREŞ – Vizibilitate redusă în Pasul Prislop din cauza ceţii

0
88

Vremea a fost apropiată de normalul tehnic al perioadei. Cerul a fost mai mult noros. În prima parte a zilei au căzut precipitații sub formă de ninsoare. cursul nopții a nins pe arii extinse. Cantitatea maximă de precipitații înregistrată a fost de 2,5/mp, la Suciu de Sus.

Vântul a suflat slab, la moderat, cu intensificări izolate de până la 68 km/h în zona montană înaltă, viscolind ninsoarea.

Loading...

La munte, local, s-a semnalat ceață Temperaturile maxime au avut valori cuprinse între 1 grad Celsius (Târgu Lăpuș și Baia Mare) și 4 grade Celsius ( Sighetu Marmației și Ocna Șugatag).

Cel mai rece a fost la Borșa, valoarea a fost de -7 grade Celsius, respectiv -6 grade Celsius la Ocna Șugatag și Târgu Lăpuș și Baia Mare.

La această oră ninge slab pe Dealul Hera. În Pasul Prislop și pe Dealul Ștefăniței ninge.

Vizibilitatea este redusă de ceață, sub 100 de metri, pe DN 18, în Pasul Prislop, între km 156 și km 180.

Rețeaua de drumuri naționale din județ este practicabilă, partea carosabilă fiind curată, dar umedă. Pe DN 18, în Pasul Prislop, între km 156 și km 180 este depus pe partea carosabilă un strat de zăpadă frământată, cu grosimea cuprinsă până la 1 cm.

Se circulă în condiții de iarnă. S-a intervenit cu 14 utilaje pentru îndepărtarea zăpezii depuse în zona de munte și s-au împrăștiat 66 tone de material antiderapant.

Stratul de zăpadă măsura 61 cm la Vf. Iezer, 36 cm la Cavnic, 32 cm la Băiuț, 28 cm la Luhei, 27 cm în Pasul Gutâi, 26 cm la Groșii Țibleșului, 21 cm la Firiza, 20 cm, la Răzoare și Coroieni, 18 cm pe Valea Vaserului, 16 cm la Mara, 15 cm în Poiana Borșa și Baia Borșa 11 cm la Târgu Lăpuș, 7 cm la Moisei și Leordina, 3 cm în Baia Mare și Ocna Șugatag.

Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în scădere ușoară. Pe râuri sunt prezente, în continuare fenomenele de iarnă. Este prezentă gheața la mal pe cursurile râurilor Vișeu, Vaser, Ruscova, Boicu, Botiza, Mara și Firiza.

Curg sloiuri de gheață pe cursul râului Suciu. Nu au fost semnalate probleme. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se desfășoară în conformitate cu regulamentul de exploatare, în condiții de siguranță.

Meteorologii au prevăzut că vremea va rămâne și astăzi apropiată de normalul termic al acestei perioade.

Pe arii restrânse, noaptea și dimineața vremea va fi geroasă. Cerul va fi mai mult senin, îndeosebi noaptea și dimineața. Vântul va sufla, în general slab.

Temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 0 grade Celsius și 4 grade Celsius.

Cele minime vor avea valori cuprinse între -12 grade Celsius și -7 grade Celsius. Izolat, în zonele joase se va semnala ceață.

Conducătorii de autovehicule pot solicita informații despre starea de practicabilitate a rețelei de drumuri rutiere sau anunța dacă întâmpină probleme în trafic la Secția de Drumuri Naționale Baia Mare, telefon 0262 212138, respectiv S.C. Drumuri și Poduri S.A. Maramureș, telefon 0262 213144.

Informaţii furnizate de Instituția Prefectului – Județul Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here