AcasăNews AlertHOTARÂRE - Guvernul a decretat trei zile de doliu național

HOTARÂRE – Guvernul a decretat trei zile de doliu național

spot_img

DISTRIBUIȚI

Guvernul a decretat, sâmbătă, trei zile de doliu național, în cadrul unei ședințe extraordinare convocată de premierul Victor Ponta în urma tragediei petrecute vineri seară în Capitală, când 27 de persoane au decedat după un incendiu izbucnit în clubul Colectiv.
Astfel, Guvernul a decis printr-o Hotărâre ca zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015 să fie declarate zile de doliu național pe teritoriul României, cu aplicarea dispozițiilor legale în materie.

„Din păcate, în mandatul acestui Guvern este a doua oară când avem, realmente, o tragedie națională după accidentul din Muntenegru. Sunt convins, însă, că cel de azi noapte putea fi evitat, dar totdeauna ne dăm seama de lucrurile acestea. În consecință, este datoria noastră și, sigur, a tuturor în această țară ca să cinstim și să arătăm respect celor care și-au pierdut viața. Și, în consecință, vă propun să adoptăm Hotărârea de Guvern privind declararea zilelor de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015, zile de doliu național pe teritoriul României, cu aplicarea tuturor prevederilor legale referitoare la obligațiile fiecărei instituții publice și de mass-media”, a declarat premierul.

În deschiderea ședinței Guvernului, membrii Executivului au ținut, la solicitarea premierului Victor Ponta, un moment de reculegere în memoria victimelor.

Premierul și-a exprimat întreaga solidaritate cu familiile victimelor.

„Regret profund că trebuie să ne întâlnim într-o ședință extraordinară de Guvern din cauza acestei tragedii care a luat viața atâtor tineri. Vreau să transmit toată solidaritatea, tot sprijinul moral pe care putem să-l acordăm cu toții familiilor victimelor, celor care au avut de suferit”, a declarat premierul.

Ponta și-a exprimat solidaritatea și cu cetățenii străini care au fost victime ale tragediei.
„Vreau să prezint în numele Guvernului României același mesaje de solidaritate pentru cetățenii străini care au fost răniți sau și-au pierdut viața. Urmează să identificăm exact toate victimele altele decât românii. Suntem în contact cu autoritățile țărilor respective în măsura în care solicită, putem să asigurăm imediat transportul către țara respectivă „, a declarat premierul.

Ponta a transmis, în context, mulțumiri tuturor liderilor politici străini care au transmis mesaje autorităților române după tragedia petrecută vineri seară la București.

„Vreau să mulțumesc tuturor liderilor care deja ne-au transmis, începând cu președintele Comisiei Europene, domnul Juncker, condoleanțe și solidaritate”, a afirmat premierul.

În cadrul ședinței de Guvern, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, au făcut o prezentare a măsurilor și acțiunilor derulate de autorități după incendiul izbucnit vineri seară în Capitală la clubul Colectiv.

Guvernul a mai decretat, în ultimii ani, doliu național în data de 26 iunie 2013, după tragedia auto din Muntenegru în urma căreia și-au pierdut viața 18 cetățeni români și alți 29 au fost răniți.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA