AcasăLifestyleMondenHOROSCOP - Ce prezic astrele pentru 6 septembrie

HOROSCOP – Ce prezic astrele pentru 6 septembrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

HOROSCOP Berbecii trebuie să iasă din zona de confort, să fie mai contundenti atunci când îşi exprimă opiniile.

Berbec

Ai curajul propriilor opinii, nu stă în banca ta lăsându-i pe alţii să-şi dea cu părerea, când ai şi tu atâtea comentarii interesante de făcut. Poate ideile tale sună un pic altfel, mai îndrăzneţe sau mai moderne şi greu de acceptat de ceilalţi, dar într-o zi lumea îţi va da dreptate şi va ajunge la vorba ta. Eşti un vizionar, cu un pas înaintea multora, dar nu trebuie să taci doar pentru că vezi lucrurile altfel. Poţi fi un deschizător de drumuri pentru cei care nu au curaj să se aventureze spre direcţii nebătătorite. Fii tu cel care le arată că se poate şi altfel, că există şi alte variante, şi poate prin exemplu personal te vor urma.

Taur

Iubirea te face să te simţi bine în pielea ta şi îl vezi şi pe cel drag într-o lumina desăvârşită. Totul ţi se pare perfect atunci când iubeşti şi când primeşti aceleaşi sentimente înapoi, de aceea eşti mult mai generos în gesturi de afecţiune. Cei la care ţii au numai de câştigat de pe urmă acestei abundente de emoţii frumoase şi gânduri bune pe care le oferi pe tavă, pentru că, atât timp cât îi ştii pe ei fericiţi, că se bucură de ceea ce ai tu de oferit, ţie nu-ţi mai trebuie nimic în schimb. Mai pui o cărămidă la relaţia perfectă la care îţi aduci contribuţia zi de zi şi eşti mulţumit de perspectivele promiţătoare.
Gemeni

Dragostea cere şi un dram de luciditate, nu ajung doar visele frumoase şi declaraţiile pompoase în doi. Încearcă să revii cu picioarele pe pământ după o perioada în care ai plutit confuz printre nori. A venit vremea să şi construieşti ceva, nu doar să visezi la îngeraşi roz şi fluturaşi multicolori. Trebuie să arăţi că iubeşti prin gesturi vizibile şi clare. Chiar dacă te simţi bine acolo sus, aerian şi îndrăgostit lulea, trebuie să transpui iubirea şi în proiecte la care să pui umărul pentru a le consolida şi ridică prin eforturi concrete alături de cel drag. Vrea fapte, nu vorbe.

Rac

Eşti, clar, un visător care iubeşte pe oricine şi uită de sine când trebuie să dăruiască! Ei, nu exagera, nu merită să dai şi cămaşă de pe ţine de dragul cuiva, altfel te vei trezi într-o zi fără nimic din tot ce ai oferit cu atâta generozitate, fără a primi nimic în schimb. Unii te văd că pe un spirit altruist dus la extrem care îşi pune viaţă, banii, timpul în slujba altora: a animalelor fără stăpân, a oamenilor bolnavi, a copiilor abandonaţi, a conservării naturii. E bine să lupţi pentru o cauza atât de nobilă, dar vezi să nu fie doar o lupta cu morile de vânt. Alege cu mai multă grijă către ce sau cine îţi canalizezi energia şi iubirea fără margini, pentru că unii pot profită de asta.

Leu

Te-ai gândit vreodată, cu adevărat profund, care e misiunea ta pe această lume? Cu siguranţă, da, dar ar trebui s-o faci şi azi într-un moment de meditaţie, pentru că răspunsul ar putea fi cel puţin surprinzător şi deschizător de sensuri. Poate un vis cu conotaţii spirituale intense, poate o discuţie cu ton extrem de grav cu o persoană pe care o admiri şi o respecţi, poate o străfulgerare din subconştient te pun în faţă unei alegeri majore de destin. Simţi nevoia să te dedici mai mult oamenilor, să pui în slujba altora ceea ce ştii sau faci, deci un prim pas ar fi să găseşti calea prin care poţi ajunge la cât mai multă lume deodată.

Fecioara

Cu calm, dibăcie şi dexteritate, eşti capabil de o mulţime de lucruri, deci nu stă degeaba, ci pune mâna serios pe unelte şi începe să te foloseşti de spiritul întreprinzător cu care eşti înzestrat. Îţi poate veni azi o idee atât de grozavă, încât ar merită să i te dedici ei în totalitate pe parcursul următoarelor luni, pentru că poate aduce şi mari satisfacţii, şi un profund sentiment de împlinire interioară, dar, cel mai mult, o senzaţie de linişte, de aşezare a lucrurilor pe un făgaş mai sigur. Cheia tuturor lucrurilor este cumpătarea, simţul măsurii, deci fă totul în limite normale: la timpul potrivit, în modul potrivit.

Balanţă

Nu trebuie să scazi niciodată ritmul în evoluţia ta către succes, nici măcar în acele clipe când ţi se pare că toate merg bine. Ştii cum se spune: nu te culcă pe o ureche, ci lupta mai departe să-ţi demonstrezi valoarea şi să obţii ceea ce visezi să primeşti de la viaţă. Nu te opri din urcuşul tău continuu, pentru că nici nu ştii cum, exact în acel moment de răgaz, trece şansă pe lângă ţine. Pedalează în continuare, şi mai sus spre ceea ce ţi-ai propus. Învaţă de la alţii soluţii de succes, căci ai destule exemplu în preajma care merită să fie urmate pentru că ele au ajuns deja acolo unde tu deocamdată visezi să urci.

Scorpion

Nu ajunge doar să faci declaraţii de dragoste pompoase, din vorbe meşteşugite, ci să demonstrezi celui drag ce simţi pentru el. Este momentul ideal pentru a stă de vorba faţă în faţă că doi oameni maturi pregătiţi să-şi prezinte intenţiile pe termen lung. Acum va ieşi la iveală superficialitatea, atracţia spre distracţie, pentru că dacă iubirea ta a fost doar o joacă, fii pregătit să-ţi iei rămas bun de la cel de lângă ţine. El vrea ceva mult mai profund între voi de acum înainte şi ţi-o cere într-un mod ultimativ: ori – ori?

Săgetător

Găseşti exact echipa potrivită pentru a rezolva o situaţie pe care, de unul singur, nu reuşeşti să o mai gestionezi. Ceilalţi privesc lucrurile mult mai limpede decât ţine tocmai pentru că nu sunt implicaţi emoţional. Împreună cu ei, vei cântări problema pe toate fetele şi vei descoperi mult mai uşor, punctele slabe şi căile de rezolvare. Uneori, ai nevoie de cineva care să te completeze sau, în cazul în care ai deja nişte opinii formate, să te aprobe de pe margine, de parcă nu ai fi prea sigur pe părerile tale. Dacă primeşti de la ei o confirmare, ai mai mult curaj să le pui în aplicare.

Capricorn

Ţii de bani cu o oarecare teamă că nu vor mai fi pe acelaşi nivel bun multă vreme. Nu e zgârcenie, ci prudenţă, pentru că ţi-e teamă să-i cheltui acum, cât timp sunt la un nivel promiţător, că nu cumva de mâine lucrurile să alunece în cealaltă extremă. E bine să-ţi drămuieşti bine resursele materiale, dar nu exagera totuşi! Stabileşte-ţi priorităţi, vezi ce plăti sunt acum necesare sau urgenţe, şi abia după aceea decizi ce mai poţi face cu banii pe care i-ai acumulat. Rezervele au un rol în investiţiile tale viitoare, deci mai pune un ban deoparte.

Vărsător

Călătoriile în interes de serviciu sunt la ordinea zilei. Poate nu eşti tu în cea mai bună stare pentru a pleca la drum, dar, dacă e ordin de sus, faci cum spune şeful. Pe cât de abătut pleci la drum, pe atât de mulţumit vii înapoi, pentru a aduce la cunoştinţă tot ce ai reuşit să faci, pentru că e vorba de deplasări fructuoase, cu tot felul de probleme rezolvate cu succes. Veştile care sosesc de departe au semnificaţii speciale pentru planurile în desfăşurare, la serviciu, că atare ţine cont de sfaturile sosite prin căile de comunicare la care ai acces.
Peşti

Nu trebuie să le iei pe toate chiar aşa în serios, ci merită să mai tratezi şi în glumă unele lucruri. De exemplu, oricât de mult ai ţine tu la securitatea materială, nu privi banii că pe un bau-bau de care trebuie să te temi la orice pas, ci că pe un prieten cu care te poţi şi juca. Cheltui şi de plăcere, mergi la cumpărături doar că să te relaxezi, nu te gândi cu atâta încrâncenare doar la rate, datorii şi restante. Toate vor fi duse cu bine la capăt, dacă nu te cramponezi de chestiunea banilor că şi cum ar fi vitală. Da, e important să ai bani, dar nu le da mai multă importantă decât merită. Cât sunt, sună bine, bucură-te de ei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA