AcasăEvenimentSportHandbal feminin. Aneta Pîrvuţ se întoarce la HCM Baia Mare

Handbal feminin. Aneta Pîrvuţ se întoarce la HCM Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Jucătoarea Aneta Pîrvuţ, împrumutată în această vară echipei SCMU Craiova, revine la HCM Baia Mare, după ce Alexandra Do Nascimento s-a confruntat cu probleme de sănătate, iar Adriana Nechita s-a accidentat în meciul România – Danemarca de la Campionatul European din Ungaria şi Croaţia. „Cred că aducerea Anetei Pîrvuţ este foarte utilă atât pentru postul de extremă dreapta, cât şi punctual pentru anumite intervenţii pe postul de inter dreapta”, a declarat primarul Cătălin Cherecheş.
„Antrenorul şi-a dat acordul, conducerea clubului a făcut informarea către cei de la Craiova. Oficialii clubului au discutat şi cu Aneta. Mi-am permis şi eu, ca şi primar al oraşului, să o sun şi să îi mulţumesc pentru faptul că vine la echipă într-un moment delicat”, a mai adăugat primarul municipiului Baia Mare.
Pîrvuţ a ajuns la HCM în 1 iunie 2009, de la echipa Milostars din Drobeta Turnu Severin, oraşul Anetei. În această vară a fost împrumutată echipei SCMU Craiova. După accidentarea Adrianei Nechita, Pîrvuţ a fost rechemată nu numai la HCM Baia Mare, ci a fost solicitată şi de selecţionerul Gheorghe Tadici la naţionala României, acolo unde campioana României mai este reprezentată de Paula Ungureanu şi Valentina Ardean Elisei.

Sursa text si foto: www.hcmbaiamare.ro.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA