Acasăoameni noiDECIZIE - Gregorian Bivolaru rămâne în arest în Franţa

DECIZIE – Gregorian Bivolaru rămâne în arest în Franţa

spot_img

DISTRIBUIȚI

Gregorian Bivolaru rămâne în arest, în Franţa. Liderul MISA a fost arestat vineri, la un târg de carte din Paris.

Judecătorii din Franţa au decis ca Gregorian Bivolaru să rămână în arest. Liderul MISA le-a spus judecătorilor că este cetăţean bulgar, nu român, şi că nu este persoana dată în urmărire de ţara noastră. De asemenea, vineri, când acesta a fost prins de poliţişti, avea asupra sa acte false.

Guru Bivolaru este apărat în Franţa de avocaţi din România. Potrivit primelor informaţii, a fost demarată procedura extrădării sale, informează televiziunile de ştiri.

Gregorian Bivolaru a fost prins la un târg de carte din Franţa. Poliţiştii români au avut informaţii că liderul MISA părăsise Suedia pentru a ajunge la târgul de carte din Paris şi au colaborat cu poliţiştii francezi pentru depistarea acestuia. Potrivit unor surse din poliţie, Gregorian Bivolaru a încercat să-i inducă în eroare pe oamenii legii prezentându-le un paşaport bulgar fals.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat, pe 14 iunie 2013, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă.

Prin aceeaşi decizie, ICCJ l-a achitat pe Bivolaru de perversiuni sexuale în legătură cu victima Mădălina Dumitru, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Pentru acelaşi motiv şi în cazul aceleiaşi victime, Bivolaru a fost achitat şi pentru fapta de trafic de minori.

Totodată, instanţa a încetat procesul penal pe numele lui Bivolaru pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei, fapta fiind prescrisă.

Gregorian Bivolaru a plecat din România după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.
Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze.

Din 23 mai 2013, instanţa supremă l-a citat în dosar pe Gregorian Bivolaru şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson.

sursă ştire gandul.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA