GEST DE ONOARE – Gabriel Oprea, așteptat să-și depună demisia în Parlament

0
141

GEST DE ONOARE. Gabriel Oprea şi-ar putea depune astăzi demisia din Parlament. Conform Regulamentului, fostul ministru al Internelor trebuie să anunţe demisia şi de la tribuna Senatului.

Având în vedere calitatea de fost ministru a lui Gabriel Oprea, după ce Senatul va lua act de demisie, procurorii anticorupţie îi pot cere şefului statului aviz pentru începerea urmăririi penale în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.

Cererea trimisă Senatului a fost respinsă de plen săptămâna trecută. 73 de senatori au votat împotrivă şi doar 45 „pentru”. Dosarul prin care DNA cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea conţine 28 volume.

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a anunțat că nu se ascunde în spatele imunității pe care i-o asigură statulul de parlamentar și prin urmare renunță la mandatul de senator. Ar urma să facă acest lucru săptămâna aceasta, după cum a anunțat senatorul pe pagina sa de Facebook.

SENATORII AU VOTAT – Gabriel Oprea a scăpat de cererea de urmărire penală

„Nu mă ascund în spatele niciunei imunități și, la fel ca familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înțeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României”, a scris senatorul pe Facebook.

ZI DECISIVĂ – Gabriel Oprea, la mâna senatorilor

Soluţia îi fusese recomandată şi de preşedintele Klaus Iohannis, îngrijorat de protestele oamenilor nemulţumiţi că parlamentarii blochează anchetele penale.

„Pe bună dreptate. Oamenii sunt revoltați. Adică cum îşi permit să protejeze pe cineva printr-un vot? Să demisioneze, dacă vrea să detensioneze situația”, a spus, vineri, președintele.

Senatorul Ecaterina Andronescu a explicat la emisiunea „În faţa ta” de ce majoritatea senatorilor nu au fost de acord să îl pună la dispoziţia DNA pe fostul ministru şi că ea a fost de acord.

„Am socotit că mai sunt două luni de mandat. Tot acolo ajunge”, a spus Ecaterina Andronescu.

Preşedintele Senatului a comentat scurt demisia lui Gabriel Oprea: „Cred că în contextul actual, gestul domniei sale este foarte binevenit”.

Procurorii anticorupţie au cerut aprobarea Senatului ca să îl ancheteze pe Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină. Agentul a murit anul trecut în timp ce deschidea calea coloanei oficiale a lui Gabriel Oprea, pe atunci ministru de interne. Gigină a căzut de pe motocicletă într-o groapă pe care nu ar fi putut să o evite, spun anchetatorii, pentru că ministrul îi ordonase să meargă cu viteză mare chiar dacă afară ploua.

Sursa info

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.