Acasăsinucidere maramuresFRUMUSETE - Somnul face omul ... mai frumos!

FRUMUSETE – Somnul face omul … mai frumos!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Este ştiut că somnul este un aliat al frumuseţii. Un chip odihnit este un chip luminos. La fel de eficient este şi în încercarea de a slăbi. Dacă însă somnul nu vine? Iată câteva reguli pentru un somn sănătos.
Un pas important este legat în principal de alimentaţie, susţin specialiştii. Renunţă la mesele copioase seara! Este demonstrat că o digestie dificilă perturbă somnul. Cert este că, masa de seară trebuie să fie cât mai uşoară sau chiar deloc. De asemenea, un ritual al somnului este esenţial.
Mergi la culcare atunci când simţi că ţi-e somn. Toropeala, căscatul, senzaţia de ochi grei sunt indicii clare că este momentul să te bagi în pat.
Ar fi ideal însă să-ţi stabileşti ora la care să adormi în fiecare seară, plus minus 15 minute. În felul acesta, vine mai uşor Moş Ene pe la gene. O treime din viaţă o petrecem în pat, prin urmare locul de dormit este foarte important. Ca şi temperatura din dormitor – 18 grade C pentru un somn liniştit. Trebuie evitate saltelele prea moi sau prea tari.
Poziţia de somn: Specialiştii recomandă persoanelor care au probleme cu picioarele să doarmă cu ele ridicate, nu este valabil şi în cazul celor care suferă de insuficienţă arterială sau supraponderali – poziţia de somn indicată este cu trunchiul ridicat.
Atenţie! Atunci când te întinzi este absolut necesar să te relaxezi gândindu-te numai la lucruri plăcute. Şi-au dovedit eficienţa şi cele câteva pagini lecturate dintr-o carte sau revistă înainte de a stinge lumina. Eşti foarte stresat? O muzică clasică în surdină induce somnul mai uşor.
Ce se întâmplă însă dacă sunt cu adevărat probleme cu somnul? Se poate apela la somnifere, care se dovedesc a fi utile. Atenţie! Trebuie luate rar şi doar la recomandarea medicului. În caz contrar, induc dependenţă şi provoacă pierderi de memorie. Un somnifer natural este întotdeauna permis – ceaiul de tei, de muşeţel, valeriana sau salata de lăptuci cheamă somnul. Ajută şi un pahar de lapte degresat sau un fruct.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA