AcasămodeleFRONTIERĂ - Utilaj căutat în Germania, descoperit la Petea

FRONTIERĂ – Utilaj căutat în Germania, descoperit la Petea

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri, 3 decembrie 2015, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, jud. Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român Ion M., în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.

Acesta conducea un ansamblu de vehicule format din autotractor DAF şi semiremorca Schmitz, ambele înmatriculate în judeţul Suceava. În semiremorcă suceveanul transporta un utilaj marca New Holland model W130.
La controlul de frontieră, conducătorul auto a prezentat, pe lângă cartea de identitate, şi certificatele de înmatriculare ale vehiculelor, precum şi documentele de însoţire a mărfii. În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au constatat că pentru utilajul New Holland era emisă o alertă de furt, de către autorităţile din Germania din octombrie 2009.

Utilajul, în valoare de aproximativ 16.750 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Petea pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire la furt.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA