AcasăEvenimentSportFOTBAL. OLD BOYS - Sport Team și Haiducii Baia Mare au încheiat...

FOTBAL. OLD BOYS – Sport Team și Haiducii Baia Mare au încheiat la egalitate

spot_img

DISTRIBUIȚI

La sfârşitul săptămânii trecute pe terenul din Tăuţii Măgherăuş, s-a disputat partida revanşă dintre Sport Team Baia Mare şi mai noua echipă de old-boys A.C.S. Haiducii, înfiinţată în Baia Mare. În primul meci, disputat în primăvară, această echipă reuşind să învingă pe cei de la Sport Team cu 6-3.

 Meciul a început foarte bine pentru Sport Team care deschide scorul după doar câteva minute prin Bogdan Bîrle, după un contraatac (1-0), iar după aproximativ zece minute, echipa gazdă îşi măreşte avantajul la 2-0 prin Rareş Pop-Popescu.
Până la finalul primei reprize oaspeţii reuşesc să reducă scorul la 2-1 prin Bogdan Marchiş, profitând de o bâlbâială a fundaşilor de la Sport Team, însă Bogdan Bîrle  măreşte avantajul la 3-1 pentru gazde.
În repriza a doua, cei care incep mai bine sunt oaspeţii şi înscriu de două ori prin Alexandru Ivasuc şi Bartolomeu Vakon, reuşind egalarea în min. 75.(3-3)
După cele două goluri primite, gazdele preiau din nou conducerea mărindu-şi avantajul la 5-3, prin aceiaşi jucători Bogdan Bîrle şi Rareş Pop-Popescu, însă până la finalul meciului survine egalarea, marcatori Alexandru Ivasuc şi Bartolomeu Vakon, scorul final devenind 5-5.
Arbitrajul a fost asigurat de Alexandru Bella şi Cătălin Oţet.
Sport Team: Edi Costin, Darius Mihuţ, Daniel Chendrean, Khadim Der, Virgil Raţiu, Alexandru Mihalka, Cristian Bărbos, Ionuţ Pop, Rareş Pop- Popescu, Florin Florea, Gavrilă Alin, Bogdan Bîrle şi Ioan Marchiş.
Haiducii Baia Mare: Florin Vraja, Doru Rus, Ştefan Costea, Viorel Costea, Dorel Neagotă, Alexandru Luchenciuic, Dan Macioca, Bogdan Marchiş, Marius Eftimie, Claudiu Puţ, Ciprian Hendre, Mihai Miclăuş, Bartolomeu Vakom şi Alexandru Ivasuc.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA