AcasăEvenimentSportFotbal. Meci amical. FC Municipal Baia Mare - Olimpia Satu Mare 2-1...

Fotbal. Meci amical. FC Municipal Baia Mare – Olimpia Satu Mare 2-1 (1-1)

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto arhiva

FC Municipal Baia Mare a învins, astazi, pe teren propriu, gruparea de liga a II-a Olimpia Satu Mare cu scorul de 2-1, după ce în urmă cu o săptămînă cele două echipe au remizat la Ocna Şugatag – 1-1. Faţă de partida precedentă, gruparea de liga a III-a a aliniat în acest joc două echipe diferite, golurile formaţiei antrenate de Dorin Toma şi Cristian Bogdan fiind marcate de Răzvan Ardeleanu (25) şi Cristian Iaţu (65), iar sătmărenii au egalat din penalty în minutul 38. Jocul a fost unul echilibrat, ocaziile mari aparţinînd formaţiei noastre, care la scorul de 1-0 a irosit două oportunităţi, prin marcatorul primului gol şi Răduneaţă. Una peste alta evoluţia băimărenilor a fost mulţumitoare, cu mulţi tineri în teren în prima parte, atît aceştia, cît şi cei din repriza secundă arătînd determinare şi multă implicare. FC Municipal Baia Mare se află în această săptămînă într-un semicantonament la Hotelul Maramureş şi efectuează două antrenamente pe zi, stagiul urmînd să se încheie sîmbătă, cînd este programat un nou meci de verificare, tot pe teren propriu, de la ora 10.30, cu Victoria Apa. • FC Municipal Baia Mare • Prima repriză: Bota – Gherghel, Hodor, Zoldi, Duruş – Tarţa, Vanca, Giurgiu, Răduneaţă – Ardeleanu, Morar. • Repriza secundă: Bota (Iura) – Hotico, Ignat, Toma, Gherman – Gherghel (Gurza), Lazăr, Balmoş, Szentlaszloi – Iaţu – Pomean. Antrenori: Dorin Toma şi Cristian Bogdan. • Arbitri: Cristian Codrea – Daniel Lar, Ionuţ Sava.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA