AcasăEvenimentSportFOTBAL. LIGA A 2-A – FCM Baia Mare aduce trei puncte de...

FOTBAL. LIGA A 2-A – FCM Baia Mare aduce trei puncte de la Reșița și își consolidează locul trei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Încă o etapă, a treia din retur, s-a desfășurat sâmbătă în liga secundă. FCM Baia Mare a evoluat în deplasare, la Metalul Reșița, ultima clasată, care se confruntă cu mari probleme financiare și organizatorice.

Favorită netă, echipa băimăreană a jucat doar atât cât a fost necesar să înscrie două goluri și să-și adjudece fără probleme victoria pe deplin meritată. Pe undeva ne pare bine că n-au înscris mai multe goluri, dovedind înțelegere față de o echipă greu încercată. La un muribund nu-i răsucești cuțitul în rana fatală, nu are nici un rost. Nu am fost de acord cu cei de la FC Brașov, care le-au înscris 11 goluri reșițenilor, doar ca să arate cât de grozavi sunt, deși ele nu au nicio valoare, așa că aplaudăm atitudinea avută astăzi de băimăreni.

Băimărenii au înscris de două ori în două minute, au conservat rezultatul și s-au gândit la meciul de sâmbăta viitoare, acasă cu FC Bihor, o altă echipă aflată în suferință. Dacă toate lucrurile vor decurge normal, considerăm că băimărenii nu pot să lipsească de pe podium la finalul acestui an.

A fost o etapă cu patru victorii ale oaspeților, plus o remiză albă înregistrată la Târlăugeni, favoritele impunându-se în fața unor echipe situate în partea inferioară a clasamentului. E un semnal foarte clar că favoritele la calificare în play-off își reglează parcursul și nu mai fac pași greșiți.

Metalul Reșița – FCM Baia Mare 0-2 (0-2)

Arbitri: Rares George Vidican (Oradea) – Iulius-Radu Timar (Marghita) si Casian Bala (Arad)

Metalul (antrenor Carol Gurgu): Zimmermann – Jamali, R. Cristian, Feher, Liuba – Epure, M. Chitu, Bloju (86, D. Dinca), Ponoran (81, Krkelic) – Al. Covit (90, I. Covit), Guehi

Rezerve: Fl. David – N. Buga, Doban, I. Szabo

Baia Mare (antrenor Dorin Toma): Ormenisan – Straut, Hodor, Fl. Ilie, R. Lupu – C. Sirbu, Codin (75, A. Ster), A. Ignea, Pacurar (46, Leonte) – V. Pop (57, M. Deac), Balaure

Rezerve: Bota – Sg. Oltean, D. Muntean, Durus

Rezultatele etapei a 17-a

Unirea Tarlungeni – CS Mioveni 0-0

FC Bihor – FC Brasov: 2-7 (0-3); Andor (87), Sulea (90+2) / V. Olteanu (12), Matei (20, 54, 57), B. Rusu (36, 77), Codoban (79)

Metalul Resita – FCM Baia Mare: 0-2 (0-2); Codin (37), V. Pop (38)

FC Caransebes – Soimii Pâncota: 1-2 (0-0); Suru (48) / Issa (73), Mihai (87)

Chindia Târgoviste – CSM Râmnicu Vâlcea: 0-2 (0-1); Ludusan (45+2), Neagoe (90)

UTA Batrâna Doamna – Olimpia Satu Mare: 4-1 (0-0); Stratila (53 – 11m), Rus (61), Copil (78), Man (89) / Bostina (90)

Gaz Metan Medias – “U” Cluj Napoca 1-0 (Munteanu)

Clasament
533707_533707_clasament_seria_2_liga_2_complet

 

 

 

 

Etapa viitoare. Sâmbata, 5 decembrie:

Pâncota – “U” Cluj; Mioveni – Gaz Metan; Olimpia – Tarlungeni; Râmnicu Vâlcea – Batrâna Doamna; Brasov – Chindia; FCM Baia Mare – FC Bihor; Caransebes – Resita.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA