AcasăActualitate112FOCURI DE ARMĂ! – Polițiști răniți în Franța de un bărbat radicalizat

FOCURI DE ARMĂ! – Polițiști răniți în Franța de un bărbat radicalizat

spot_img

DISTRIBUIȚI

FOCURI DE ARMĂ!  Doi polițiști au fost răniți ușor joi dimineață în Reunion de un bărbat „suspectat de radicalizare” islamistă, care a deschis focul asupra lor în timp ce era reținut, a anunțat prefectura acestei insule franceze din Oceanul Indian, informează AFP, citat de Agerpres.ro.

Bărbatul a refuzat să se predea și a deschis focul asupra forțelor de ordine”, a precizat prefectura, adăugând că polițiștii „au ripostat” și „l-au neutralizat pe atacator”, un bărbat de aproximativ douăzeci de ani care „s-ar fi convertit destul de recent la islam”.

Secția antiterorism a Parchetului din Paris a deschis o anchetă, notează Reuters.

O filieră jihadistă, prima într-un teritoriu francez de peste mări, a fost anihilată în Reunion în iunie 2015. Filiera era condusă de un presupus predicator salafist de 21 de ani poreclit „egipteanul”. El a fost arestat în iunie 2015 și transferat la Paris, unde a fost pus sub acuzare și închis.

Potrivit cifrelor prefecturii din Reunion, o sută de persoane sunt suspectate de radicalizare în insulă.

„Acest act deliberat arată că polițiștii sunt în pericol pe întreg teritoriul național și nu doar în unele zone așa cum ar dori să creadă unii magistrați”, a reacționat într-un comunicat un sindicat de poliție.

Un omagiu național a fost adus marți polițistului ucis săptămâna trecută într-un atentat jihadist pe prestigiosul bulevard Champs-Elysees din Paris, revendicat de gruparea Statul Islamic. Franța a fost lovită de un val de atentate islamiste soldate cu 239 de morți din 2015.

 

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA