AcasămodeleFOC - Casa unui bătrân de 85 de ani, cuprinsă de flăcări

FOC – Casa unui bătrân de 85 de ani, cuprinsă de flăcări

spot_img

DISTRIBUIȚI

S-a dat alarma aseară la Detașamentul de Pompieri din Dej. Un apel la 112 a anunțat faptul că acoperișul unei case de pe strada 1 Mai a fost cuprins de flăcări, iar în imobilul respectiv locuiește un bătrân de 85 de ani care se deplasează cu dificultate. 

În scurt timp, spre locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj de poliție. Ajunși acolo, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul casei, construit în mare parte din lemn. Au trecut la stingerea flăcărilor, iar un ajutor de nădejde în această operațiune le-a fost hidrantul care se află la doar un metru de curtea casei care ardea.

După aproximativ 25 de minute, incendiul a fost lichidat, fără ca cineva să fi avut de suferit, deoarece bătrânul a reușit să iasă singur din locuință. Oricum, incendiul s-a manifestat într-o altă anexă a casei unde acesta îl găzduia pe un cioban fără adăpost.

Pompierii, împreună cu polițiștii, urmează să stabilească de la ce a pornit focul, dar cel mai probabil a fost vorba de un scurt circuit electric.

Sursa: dejeanul.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA