FOARTE TARE! – Selecția Națională Eurovision și Forza Zu, două evenimente majore care ar putea avea loc în Baia Mare!

1
5706

Oportunități impresionante pentru municipiul Baia Mare. Orașul are șansa să găzduiască ediția din acest an a Selecției Naționale Eurovision. Mai mult, Baia Mare ar putea fi și gazda grandiosului eveniment FORZA ZU. O decizie în acest sens va fi luată luni, 25 ianuarie, în cadrul ședinței de Consiliu Local.

Pe ordinea de zi a întâlnirii aleșilor băimăreni se vor afla aceste două proiecte de hotărâre și, odată aprobate, municipiul Baia Mare va fi gazdă pentru două evenimente majore de talie națională desfășurate în acest an. Selecția Națională Eurovision ar urma să aibă loc în perioada 4-6 martie, la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare.

„Suntem în acest moment hotărâți noi, Primăria municipiului Baia Mare, să organizăm în parteneriat cu TVR Selecția Națională Eurovision 2016. Vom fi bucuroși să susținem financiar și organizatoric acest eveniment. Nu este vorba despre costuri foarte mari și este vorba de aproximativ 300.000-400.000 de lei care trebuie investiți în parteneriat cu TVR. Așadar, lucrul cel mai important este o dată bucuria pe care o aducem publicului băimărean prin a vedea care sunt cei care doresc a se califica pentru Eurovision 2016, dar un lucru și mai important este acela că generăm notorietate pentru municipiul Baia Mare, aceste eveniment fiind reflectat în 40 de țări care organizează selecții naționale. Selecțiile naționale se vor organiza și sub forma unui eveniment comun al celor 40 de țări și momentul selecției naționale va fi unul comun pentru toate cele 40 de state astfel încât să se facă inclusiv o transmisiune în direct din Baia Mare în toate celelalte 40 de state. Este o chestiune care ține de notorietatea și de prestigiul municipiului Baia Mare și un eveniment prin care arătăm că putem organiza astfel de manifestări”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Selecția Națională Eurovision nu este singurul eveniment pe care Administrația Publică Locală dorește să îl organizeze în Baia Mare. Pe ordinea de zi a ședinței de luni, 25 ianuarie, se va afla și un proiect de hotărâre privind propunerea unui parteneriat trustului de presă Intact pentru a organiza FORZA ZU la Baia Mare. Evenimentul ar urma să aibă loc în 20 sau 27 mai.

catalin-chereches-21-ian1

„Dorim să ne arătăm intenția de a organiza un astfel de eveniment și a susține un astfel de eveniment în municipiul Baia Mare. Cred că în 20 sau 27 mai toți băimărenii și maramureșenii precum și cei din Satu Mare, Sălaj, Bistrița, Cluj vor fi foarte bucuroși să vină în Baia Mare și să vadă un astfel de eveniment de mare amploare. Știm foarte bine, și anul trecut, modul exemplar în care a fost organizat acest eveniment la Sibiu. Cred că Baia Mare poate din nou să arate capacitatea pe care o are de a se organiza și de a susține astfel de evenimente”, a mai adăugat Cătălin Cherecheș.
Simona Vasiac

Te-ar mai putea interesa

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.