AcasăEvenimentFLAGRANT – Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, reținut de procurorii DNA...

FLAGRANT – Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurorii DNA l-au reţinut pe primarul general al Capitalei, în urma unui flagrant de luare de mită. Oprescu va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

OFICIAL DNA: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 6.09.2015, ora 00.33, până la data de 7.09.2015, ora 00.33, a inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului Bucureşti, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București.

Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.

Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.

La data de 5.09.2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpatului Oprescu Sorin Mircea i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca acesta să fie prezentat, la data de 6 septembrie 2015, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA