AcasăNews AlertFILANTROPIE SOCIALĂ - 80 familii au primit pachete de Paşti în Parohia...

FILANTROPIE SOCIALĂ – 80 familii au primit pachete de Paşti în Parohia „Nașterea Domnului” din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

FILANTROPIE SOCIALĂ  Ca în fiecare an, de sfintele sărbători pascale, biserica „Nașterea Domnului” din Baia Mare vine în ajutorul celor aflați în nevoie.

În Miercurea Mare, 4 aprilie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în cadrul acțiunii social-filantropice „Sărbători pascale îmbelșugate”, ediția a VIII-a, la biserica băimăreană s-au adunat consilierii parohiali, femeile din cadrul Comitetului de femei și alți credincioși cu inimă bună, care, în frunte cu părintele paroh dr. Vasile Augustin, au pregătit și, apoi, distribuit 80 pachete cu alimente, în valoare de 80 lei fiecare, familiilor din cuprinsul parohiei aflate în impas financiar.

„Anul acesta, credincioșii parohiei noastre au fost mai darnici decât la edițiile trecute. În fiecare coș pascal distribuit nevoiaşilor au fost așezate, pe lângă făină, zahăr, ulei, orez și conserve, câte un jambon, un cașcaval, paste făinoase și o păscuță, care să facă mai îmbelșugată masa celor 80 familii nevoiașe din parohia noastră și împrejurimi.

Bucuria Învierii Domnului se manifestă și prin ajutorul social-filantropic, pentru că prin mâna întinsă celui aflat în nevoi Îl lăsăm pe Iisus să intre în inimile noastre”, a precizat pr. dr. Vasile Augustin, paroh și Vicar Eparhial Administrativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

 

Bunurile alimentare gestionate la biserică au fost donate, încă de la începutul postului, de către comunitatea de credincioși a lăcașului de cult, care a înțeles pe deplin că toată învățătura dumnezeiască a Bisericii stă în iubirea de Dumnezeu și în iubirea aproapelui. O iubire ce presupune determinare, sacrificiu și consecvență, dar care izvorăște pace, împlinire și fericire nemăsurate, atât de rar întâlnite în ziua de astăzi.

Sursa info Episcopia Ortodoxă Române a Maramureșului și Sătmarului

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA