AcasăActualitatePoliticFELICITĂRI – Premierul Victor Ponta le-a mulțumit miniștrilor care s-au implicat în...

FELICITĂRI – Premierul Victor Ponta le-a mulțumit miniștrilor care s-au implicat în gestionarea conflictelor de muncă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Premierul Victor Ponta s-a declarat mulțumit de modul în care au fost gestionate crizele de la ROMATSA și Mina Băița și a subliniat faptul că lucrurile se pot rezolva prin dialog.

”Mulțumiri, felicitări colegilor miniștri care au reușit și trec peste mici crize! La Transporturi m-aș bucura să fie ultima, dar sigur mai urmează… Înțeleg că oamenii nu mai sunt în mină la Băița, deși nu e mina noastră, e o mină privată, dar cu dialog putem să rezolvăm lucruri. Vă rog pe toți ceilalți miniștri să nu lăsăm să se aprindă focul și după aceea să fugim să-l stingem. Încercați, discutați cu oamenii! Cu medicii vreau să vorbiți în continuare, domnule ministru! Nu îmi trece prin cap să spun că, cu 25% mărire la salariu, am rezolvat problemele din sistemul de sănătate, dar arătăm o anumită strategie: unde unii au tăiat 25%, noi punem 25%. La fel cu educația. La fel cu funcționarii publici. Știu că sunt nemulțumiți și au și dreptate să fie nemulțumiți. Dar, dacă discutăm, găsim soluții. Dacă ne certăm la televizor, pierdem toți – și acesta este mesajul pentru toată lumea”, a subliniat Ponta.

Controlorii de zbor au anunțat, în urmă cu o săptămână, că intră în grevă generală începând de marți, 1 septembrie, de la ora 11,00, fiind nemulțumiți de conducerea Regiei și de faptul că nu a fost încheiat contractul colectiv de muncă. După mai multe zile de negocieri purtate de sindicaliști cu reprezentanții Consiliului de Administrație al ROMATSA și ai Ministerului Transporturilor și după demisia din funcție a directorului general al Regiei, Ion-Aurel Stanciu, contractul colectiv de muncă a fost semnat, iar controlorii de trafic aerian au renunțat la grevă.

Protestele minerilor de la Mina Băița au început în data de 25 august, când 11 mineri s-au baricadat în subteran. A doua zi, s-au alăturat acestora și alții, astfel încât, în jur de 50 de mineri, atât de la firma de stat Băița SA, cât și de la una privată, s-au aflat în subteran, în timp ce alți angajați ai companiei de stat au protestat, în semn de solidaritate, la suprafață. Revendicările principale ale salariaților de la firma stat au vizat mărirea salariilor, primirea unei mese calde, introducerea primei de vacanță, echipamente de protecție, asigurarea transportului pentru întregul personal și transformarea contractelor din perioadă determinată în perioadă nedeterminată.

Alaltăieri, ministrul pentru Dialog Social, senatorul maramureșean Liviu Marian Pop, s-a dus la Mina Băița, a intrat în subteran și a dialogat cu minerii care s-au blocat în subteran, dar și cu protestatarii aflați în greva foamei. El a promis că principalele revendicării vor fi soluționate în cursul zilei de ieri (marți n.a) și conflictul va fi încheiat, ceea ce s-a și întâmplat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA