AcasăEvenimentFACEM FAPTE BUNE – Angajaţii DGASPC Maramureş au renunţat la birouri şi...

FACEM FAPTE BUNE – Angajaţii DGASPC Maramureş au renunţat la birouri şi au pus mâna pe pensule şi bidinele într-o campanie de voluntariat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Chiar dacă sunt puţini şi dispun de un buget limitat, angajaţii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş au găsit o soluţie să renoveze casele în care stau copiii din sistem.

„Acţiunea noastră am intitulat-o sugestiv «Facem fapte bune». Cu ajutorul mai multor colegi care, iată, au decis să iasă din birou şi să înlocuiască uneltele cu care îşi desfăşoară zilnic activitatea cu altele, specifice acestor activităţi  pe care le prestăm aici ca şi voluntari. Zugrăvim pe parcursul mai multor zile. Am  început cu exteriorul, am vopsit porţile, zugrăvim în interior, vom vopsi şi uşile din casă, vom face şi lucrări de igienizare şi, cu ajutorul unor donaţii vom înlocui chiar şi mobilierul care a fost deteriorat şi toate saltelele din Casa de Tip familial de pe strada Cehov”, a precizat Adrian Mândru, purtătorul de cuvânt al DGASPC Maramureş.

12970228_1213822898635758_798140276_o

Constrânşi de bugetul „de austeritate” de care dispun, angajaţii au decis să facă ei tot ce se poate pentru a face cât mai multe lucrări cu cât mai puţini bani.

„Ideea a venit şi datorită unui buget restrâns şi în ideea de a face economii la buget, contractarea unei firme specializate care să execute aceste lucrări costa mult prea mult şi atunci ne-am decis ca împreună cu mai mulţi colegi din DGASPC Maramureş să ieşim măcar câteva ore pe zi pe parcursul mai multor zile şi să prestăm noi aceste servicii. Este o primă acţiune de acest gen pentru că de câteva luni această casă de tip familial de pe strada Cehov nu este locuită de copiii din sistem, dar ne gândim să continuăm acest gen de acţiuni. Direcţia să achiziţioneze doar materialele necesare pentru lucrări, iar noi, angajaţii, câteva ore pe zi să prestăm şi să fim voluntari şi să facem în continuare fapte bune pentru că, de ce nu, şi copiii şi tinerii din sistemul de protecţie ne demonstrează că în ciuda dificultăţilor se poate”, a mai spus Mândru.

În cazul în care sunt băimăreni care doresc să se alăture campaniei de voluntariat a angajaţilor DGASPC Maramureş se pot adresa direct la instituţia din Baia Mare, strada Banatului nr. 5, unde vor fi primiţi cu braţele deschide pentru a face fapte bune.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA