AcasăActualitate112EXTREMISM - Szocs Zoltan și Beke Istvan scapă de arestul preventiv

EXTREMISM – Szocs Zoltan și Beke Istvan scapă de arestul preventiv

spot_img

DISTRIBUIȚI

EXTREMISM Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis eliberarea din arest preventiv a extremiștilor Szocs Zoltan și Beke Istvan, lideri ai grupării „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, acuzați că intenționau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie de anul trecut de la Târgu Secuiesc.

EXTREMISM Instanța a mai dispus ca cei doi să fie plasați în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă.

Szocs Zoltan și Beke Istvan au fost trimiși în judecată de DIICOT pe 19 mai, fiind acuzați de instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 — privind prevenirea și combaterea terorismului; instigare la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive.

Prin actul de sesizare s-a reținut că, începând cu anul 2014, pe teritoriul României a fost semnalată preocuparea unor cetățeni străini și cu dublă cetățenie pentru alimentarea interesului membrilor extensiei în România a structurii naționalist-extremiste ungare „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” — HVIM pentru dezvoltarea propriilor abilități fizice, în vederea inițierii de acțiuni violente care să conducă la materializarea obiectivelor autonomiste și revizioniste promovate prin mesaj public de membrii respectivei organizații iredentiste (refacerea „Ungariei Mari”).

Astfel, la data de 10 octombrie 2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii organizațiilor locale ale extensiilor în România ale HVIM Ungaria, Szocs Zoltan, care este președinte al HVIM Transilvania, i-a trasat lui Beke Istvan, președinte al organizației Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania, sarcina de a confecționa un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, în orașul Târgu Secuiesc, în data de 1 decembrie 2015, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către etnicii români a Zilei Naționale a României.

Mai multe, aici.

Sursă foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA