EXAMENE 2018 – Când se fac înscrierile pentru Evaluarea naţională la clasa a opta și calendarul probelor

0
308
foto http://www.bizlaw.md/

EXAMENE 2018 Evaluarea Națională clasa 8 se va desfășura anul acesta, potrivit Ministerului Educației, între 4 și 23 iunie, intervalul alocat pentru înscrieri fiind 4-8 iunie.

Disciplinele la care se susțin probe pentru Evaluarea Naționala clasa 8 sunt: limba și literatura română; limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) și matematica.

Absolvenții clasei a 8-a se vor putea înscrie pentru examenul de Evaluare Națională în perioada 4-8 iunie, 8 iunie fiind și data la care se încheie cursurile pentru clasa a VIII-a în anul școlar 2017-2018, scrie Observator.

La Evaluarea Națională se pot înscrie absolvenții clasei a 8-a din seria curentă. Se pot înscrie și absolventi din seriile anterioare, care nu au participat în nicio sesiune la unul din examenele nationale: examenul de capacitate, testele naționale, tezele cu subiect unic sau evaluare națională.

Candidatii din promotiile de până în 1998, inclusiv, nu participă la Evaluarea Națională, întrucât pot solicita echivalarea examenului de capacitate.

La Evaluarea Națională 2018 se pot înscrie și elevii români care au studiat în strainătate, numai dupa echivalarea studiilor și promovarea examenelor de diferență stabilite de MECTS.

Înscrierea candidaților pentru Evaluarea Naționala clasa 8 se face la secretariatele unităților de învăţământ pe care aceștia le-au absolvit, numai în perioada prevazută în calendarul examenului.

Calendar probe Evaluarea naţională clasa 8

04-08 iunie 2018 – Înscrierea la evaluarea națională
08 iunie 2018 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
11 iunie 2018 – Limba şi literatura română – probă scrisă
13 iunie 2018 – Matematica – probă scrisă
14 iunie 2018 – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
19 iunie 2018 – Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
19 iunie 2018 – Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 19:00)
20-22 iunie 2018 – Soluţionarea contestaţiilor
23 iunie 2018 – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
În ceea ce privește calendarul Evaluării naționale pentru elevii claselor a 2-a, a 4-a și a 6-a în anul școlar 2017-2018, probele se vor desfășura în intervalul 7 – 24 mai 2018.

sursa info Observator

 

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.