EVENIMENTE RUTIERE ÎN BAIA MARE ŞI SIGHET – Fetiţă accidentată în timp ce traversa în fugă prin loc nepermis şi accident provocat de un bărbat care a pierdut controlul volanului

0
172
foto evz.ro/

EVENIMENTE RUTIERE ÎN BAIA MARE ŞI SIGHET Luni, la ora 17.35, pe strada Păltinişului din Baia Mare, o minoră a fost accidentată în timp ce traversa strada în fugă prin loc nepermis.

Loading...

Victima, în vârstă de 12 ani, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea autoturismului implicat în accident, o băimăreancă de 35 de ani, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Tot ieri, la ora 19,20, în Sighetu Marmaţiei, un bărbat a pierdut controlul direcţiei într-o curbă periculoasă la dreapta, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Făget din municipiu, spre Vadu Izei.

Urmare a neadaptării vitezei, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un taluz de pământ după care s-a răsturnat pe plafon. Din fericire bărbatul nu a suferit leziuni grave.

Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor propune măsurile legale.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

citeşte şi POLUARE PE LĂPUŞ – Apele de mină de la Mina Băiuţ au ajuns la Târgu Lăpuş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.