AcasăslolvaciaEVENIMENT- „Zodiile lui Orfeu – O istorie sentimentală a muzicii universale”, a...

EVENIMENT- „Zodiile lui Orfeu – O istorie sentimentală a muzicii universale”, a lui Paul Antoniu, lansată la Biblioteca Județeană

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un nou volum al actorului Paul Antoniu a fost adus ieri, 6 aprilie, în fața publicului băimărean. Astfel, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a fost lansată cartea „Zodiile lui Orfeu – O istorie sentimentală a muzicii universale”.

Plin de emoție, Paul Antoniu a ținut să le mulțumească celor prezenți pentru că au fost alături de el și astăzi.

„Eu nu prea le am cu vorbele rostite, așa, la întâmplare. O viață întreagă am rostit cuvinte învățate pe de rost și când trebuie altfel să vorbesc mă bâlbâi. Acuma că mă bâlbâi sigur că da, nu e o nenorocire dar se întâmplă mai multe și nedorite și acasă când dau filmul înapoi mă și minunez de ce am putut zice. Nu mai spun de scumpa mea soțioară Paula, prima și ultima mea soție, care îmi zice <<vezi că ai zis așa sau așa>>. De aceea aș trece foarte repede la niște mulțumiri pentru care eu mă simt dator să le rostesc”, a spus actorul Paul Antoniu.

antoniu2Prezent la lansarea cărții lui Paul Antoniu, primarul Cătălin Cherecheș i-a propus acestuia să organizeze împreună cu el două evenimente de excepție pentru iubitorii de poezie.

„Este o mare bucurie pentru mine. Sunteți pentru noi toți, mai ales pentru noi cei mai puțin inițiați în această viață, un model. Este foarte important pentru fiecare dintre noi să vedem în dumnevoastră fiecare detaliu, de la ceea ce sunteți ca om, ca bărbat, ca artist, fiecare gest pe care îl faceți, atitudine, ținută, eleganță, credință, absolut tot. Vreau să îmi promiteți două lucruri: că vom face împreună acum, înainte de Paști, pe Câmpul Tineretului, un fel de noapte de poezie, dar vreau să o gândiți dumneavoastră. Și mai vreau spre vară să facem un recital de poezie la Lacul de la Mogoșa. Astea vreau să le gândiți dumneavoastră și acum în Săptămâna Mare, să facem o noapte de poezie”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Încântat de cele două propuneri, Paul Antoniu a acceptat invitația de a onora aceste evenimente.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA