AcasăEvenimentEVENIMENT - Ziua Protecției Civile, sărbătorită în Baia Mare (GALERIE FOTO)

EVENIMENT – Ziua Protecției Civile, sărbătorită în Baia Mare (GALERIE FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pompierii maramureșeni au sărbătorit în avans Ziua Protecției Civile. Într-un cadru festiv, eroii care pun de multe ori mai presus comunitatea decât familiile lor au fost avansați în grad. Manifestarea a avut loc la Centrul de Afaceri Millennium și s-a bucurat de prezența autorităților locale și a reprezentantului Guvernului în teritoriu mai puțin de cea a reprezentanților Consiliului Județean. Mai mult, pentru a marca așa cum se cuvine Ziua Protecției Civile, pompierii și-au expus tehnica de intervenție în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare.

Prezent la manifestare, Anton Rohian a rostit mesajul secretarului de stat Raed Arafat dedicat sărbătoririi Zilei Protecției Civile.

„În 28 februarie 1933 regele României, Carol al II-lea, a aprobat prin înalt decret regal regulamentul apărării pasive consființind astfel nașterea primei structuri de protecție civilă. Protecția civilă este de fapt un concept care întrunește experți din mai multe domenii. Astfel sunt utilizate forțe de intervenții destinate urgențelor de zi cu zi, dar și forțelor complementare speciale destinate intervențiilor de urgență majoră și calamități”, a spus Anton Rohian, prefectul județului Maramureș.

Mesajul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost rostit de Ioan Mureșan, șeful ISU Maramureș.

„Sărbătoarea este un prilej de retrospectivă a activităților desfășurate de-a lungul timpului de specialiștii protecției civile în misiune de salvare a populației amenințată de conflagrații militare, calamități naturale și alte catastrofe. Mereu gata de intervenție alături de celelalte structuri ale sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională specialiștii protecției civile au participat cu profesionalism și devotament la activitățile de prevenire și la misiunile de salvare ale cetățenilor afectați de dezastre naturale și calamități”, a spus Ioan Mureșan, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș.

În zi de sărbătoare pentru pompierii maramureșeni, primarul Cătălin Cherecheș și-a arătat toată recunoștința față de cei care săvârșesc zilnic sacrificiul suprem.

„Vreau într-un mod foarte simplu și sincer să vă transmit din partea comunității băimărene un <Mulțumesc> foarte consistent pentru liniștea și siguranța pe care ne-o acordați nouă și familiilor noastre. Suntem de fiecare dată măguliți de faptul că dumneavoastră într-un fel sunteți nevoiți să vă neglijați familiile și să puneți pe prim plan familiile altora. Este principala dovadă a sacrificiului. Poate că de cele mai multe ori îi apreciem pe cei care sunt eroii noștri și își sacrifică viața. Dacă stăm puțin și analizăm nu știm dacă cei care de cele mai multe ori, așa cum o faceți dumneavoastră, nu sunt alături de copii, de cei dragi în momentele importante fiind mult mai orientați spre profesie, spre siguranța cetățeanului nu înseamnă un sacrificiu mult mai mare. Nu știm dacă cei care uită de zilele lor de naștere pentru că au de pregătit o misiune pentru această comunitate și pentru această țară nu înseamnă un sacrificiu mai mare chiar decât sacrificiul vieții. Punct cu punct, gest cu gest lucrurile acestea se adună și înseamnă un sacrificiu major. Acest lucru înseamnă că dumneavoastră sunteți eroii noștri în viață”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

În cadrul manifestării dedicate Zilei Protecției Civile, patru ofițeri și un subofițer au fost avansați în grad. Mai mult, premergător acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș a organizat o serie de competiții sportive, căștigătorii fiind astăzi, 26 februarie, premiați.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA