AcasăEvenimentEVENIMENT - Street Delivery Baia Mare. Ediția Săsar. Anul I

EVENIMENT – Street Delivery Baia Mare. Ediția Săsar. Anul I

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cel mai meseriaș eveniment de artă și cultură stradală vine în Baia Mare. Street Delivery http://street.delivery/ se organizează de câțiva ani prin țară, iar după denumire și descriere, dacă nu ai participat, pare mai greu de înțeles ce își propune. Spun organizatorii că ne luam strada înapoi, eu o să vă spun cum facem asta.

Pentru început s-a ales o stradă: Podul Viilor şi perioada 17-19 iunie. S-a cerut voie autorităților să o închidem circulației de Vineri, 17 iunie, ora 14.00, până duminică 19 iunie, ora 24.00. Apoi s-au căutat oameni de meserie.

Dacă o să veniți de pe strada Șincai către Centrul Vechi, cum ajungeți în piață, o să găsiți ONG-urile din Baia Mare. Către capătul străzii va fi scena pentru concerte.

StreetDelivery

La intrare pe Podul Viilor încep standurile cu meșteri: olar, sculptor în lemn, țesătoare, femei care fac cămeși, sculptor de cruci, un bătrân care face viori, nodul dacic, un tocilar, pantofar, ceasornicar, posibil și un fierar (dacă reușim să îi facem rost de foc). Toți acești meșteri o să își mute pentru două zile (sâmbătă și duminică) atelierul în stradă. Am vorbit cu fiecare în parte, sunt pregătiți să vă arate tainele meșteșugurilor lor. Mi-a spus o doamnă din Glod, că dacă am vreme, cât stă aici, mă învață să fac cipcă ori ciur, nu știu cum îi ziceți voi, știu doar cum îi zicea bunica.

Pe podul de pe Podul Viilor o să fie zona de distracție: demonstrații ale bicicliștilor, oră deschisă de Yoga, Zumba, Wing Chun (pentru copii), Tai chi (cu și fără sabie), drumming tradițional, oră de dans, oră deschisă de tango. La toate puteți participa, activ, nu doar pasiv.

În parcarea din fața Muzeului de Istorie va fi zona de joacă pentru copii. Vom avea un anticar cu cărți în stradă, mese cu jocuri de table și șah. Cam toate localurile din zonă au ceva pregătit pentru eveniment.

Nu e încă totul bătut în cuie, suntem meșteri de meserie. Dacă aveți o idee la care noi nu ne-am gândit, o ascultăm cu drag.

Street Delivery de Baia Mare, Ediția Săsar, Anul I va putea fi văzută și de sus, din Turnul Ștefan. În fiecare seară, de la ora 21.00 până la ora 01.00, facem la Street Noaptea Turnului Ștefan, că ne-ați cerut-o, după Noaptea Muzeelor.

Vor fi alături de noi: Dan Leș, Vasile Șușca, Maria Zapca de la Săpânța, Dana Lucăcel, Fundația Română de Qigong – centrul Baia Mare, Loredana și Elian Micu, Ora de Tango, Feel Grove, Ska-nk, DJ SILENT DISCIPLE, Trupa Hobby și mulți alții. Evenimentul pe facebook îl găsiți AICI

Mai multe puteti afla AICI

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA