AcasăslolvaciaEVENIMENT – Expoziția „Fotoetnografica” a ajuns la cea de-a XV-a ediție

EVENIMENT – Expoziția „Fotoetnografica” a ajuns la cea de-a XV-a ediție

spot_img

DISTRIBUIȚI

Obiceiurile, tradițiile dar și viața oamenilor de zi cu zi din Glod au fost aduse astăzi, 25 aprilie, în fața publicului băimărean. Peste 70 de fotografii-document au fost expuse în Salonul Artelor al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare în cadrul celei de-a XV-a ediții a Expoziției „Fotoetnografica”.
Vernisajul prezintă opera a patru fotografi din Maramureș și din țară, fotografii realizate anul trecut la tabăra de fotografie etnografică care s-a desfășurat la Glod.

fotoetnografica (4)
„Cred că se observă că am reușit să surprindem atât activitatea de zi cu zi a locuitorilor din zonă cât și obiceiuri, tradiții și chiar niște imagini spectaculoase nocturne de la Iluminație. Totodată am editat și un album cu imaginile care sunt selectate și prezente pe simeze. Această expoziție va fi itinerantă și va pleca în mai multe localități. Am stabilit acest vernisaj acum pentru că sâmbătă, 23 aprilie, a debutat ediția a XVI-a a Taberei de fotgrafie etnografică. Suntem axați pe zona de nord a Țării Chioarului și avem participanți doi fotografi din Oradea și doi din Ungaria precum și doi din Maramureș”, a spus Felix Săteanu, organizatorul Taberei de fotografie etnografică.

fotoetnografica (6)
În cadrul expoziției au fost expuse și fotografii realizate la Glod de către profesorul Eugen Moritz, cadru didactic în cadrul Universității de Arte și Design.

fotoetnografica (1)
„Am avut marea bucurie de a participa la această ediție, cea de la Glod, unde din experiența mea fotografică care a devenit aproape inepuizabilă în această zonă datorită întâlnirilor cu foarte multe tipuri și tipologii ale satului, cu foarte mulți oameni ai satului care mi-au creat bucuria unei întâlniri inedite. Ceea ce m-a impresionat în special este faptul că fiecare fotografie are o poveste în spatele ei. A trebuit să mă întâlnesc cu oameni pe care necunoscându-i atunci când le-am pășit pragul a trebuit să mă apropii de sufletele lor și să identific care sunt dramele satului, un sat care este într-o continua transformare, să mă întâlnesc cu ineditul, neașteptatul și surprinzătorul unei astfel de incursiuni fotografice”, a spus Eugen Moritz.

fotoetnografica (3)
Ediția din acest an a taberei de fotografie a debutat sâmbătă, 23 aprilie. Ultima zi a taberei va surprinde tradiționalul obicei agrar de la Șurdești, Udătoriu. În acest an, evenimentul a devenit de talie internațională prin participarea unor fotografi din Ungaria.
Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA