Acasăsinucidere maramuresEvanghelia zilei. Vorba bună şi înţeleaptă te înalţă

Evanghelia zilei. Vorba bună şi înţeleaptă te înalţă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Atunci, apropiindu-se, ucenicii I-au zis: Ştii că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. Lăsaţii pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. Şi Petru, răspunzând, I-a zis: Lămureşte-ne nouă pilda aceasta. El a zis: Acum şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om. Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului.” (Matei 15, 12-21)

Fariseii şi cărturarii iudei s-au scandalizat când au auzit cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos: „Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om“. Acuzatorii vedeau lucrurile simplist, doar în planul material.
Domnul Hristos a explicat că ceea ce spurcă pe om sunt gândurile rele, gândurile de ucidere, de desfrânare, gândurile care duc la furt, cele care te fac martor mincinos, care te îndeamnă la defăimări, bârfiri şi discreditări. Acestea toate spurcă pe om fiindcă pleacă din inima sa. Spălatul mâinilor aduce o curăţire exterioară, însă mai importantă este curăţirea interioară.
Acest lucru se poate realiza numai când în mintea noastră vor fi gânduri bune şi înălţătoare. Nu clevetirea te înalţă, ci vorba bună şi înţeleaptă.
Dacă privim în inima noastră ce vom descoperi? Gânduri rele, pizmă, orgolii, egoism? Oare cu acestea dorim să mergem în faţa lui Dumnezeu? Să avem gânduri bune pentru gânduri bune! (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA