Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile”? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. (Marcu 11, 11-23)

Cele două evenimente amintite de pericopa evanghelică de astăzi – blestemarea smochinului neroditor şi alungarea negustorilor din templu – s-au petrecut după intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos.

Fiul lui Dumnezeu a dorit să pregătească pe ucenicii Săi, dar şi mulţimile, pentru jertfa Sa. Ucenicilor le-a arătat că deşi acel smochin era bine crescut, nu avea roade. Or, doar roadele sunt cele care dau dimensiune şi consistenţă vieţii unui urmaş al Domnului Hristos. Ne referim aici la roadele cele bune; cele rele ne croiesc viaţa în mod nefericit şi chiar distructiv.

Apoi, Domnul Hristos a pregătit templul: a alungat pe cei care doar în aparenţă slujeau lui Dumnezeu. Vânzătorii de animale şi schimbătorii de bani se foloseau de numele lui Dumnezeu şi de sfinţenia templului nu pentru a se mântui, ci pentru interesele lor mercantile. Locul lor nu era acolo!

Cu Dumnezeu nu se face negoţ. Însă dacă-I oferim sufletele noastre, vom avea câştiguri însutite şi înmiite. (Pr. Dumitru Păduraru)