Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale. (Marcu 10, 46-52)
Când Domnul Iisus Hristos a intrat în Ierihon, orbul Bartimeu a simţit că ceva s-a întâmplat în jurul său. Mulţimile vorbeau despre Iisus Învăţătorul din Nazaret. Mulţi erau cei care mărturiseau că El a făcut multe minuni.

În sufletul lui Bartimeu a încolţit o speranţă! Oare ar fi posibil ca şi el să vadă lumina zilei? A început să strige cu atâta putere, încât a acoperit cu vocea sa toată vânzoleala din jur. Bartimeu L-a numit pe Domnul Hristos „Fiul lui David”. Înţelegea că doar un om al lui Dumnezeu, adică cineva care este mai presus de afectele acestei lumi, poate să-i ofere vederea.

Când Domnul Hristos l-a chemat la Sine, şi-a lăsat haina şi a venit în faţa Mântuitorului. Şi-a lăsat „haina acestei lumi care l-a exclus şi s-a grăbit să meargă în faţa lui Dumnezeu. Domnul Hristos i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit’’. Şi a văzut!

Prima imagine pe retină a fost cea a Binefăcătorului. Bartimeii zilelor noastre să fie cu luare aminte: Doar dacă strigi, Domnul Hristos te cheamă la Sine! (Pr. Dumitru Păduraru)