”Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea”. (Matei 13, 24-30)

Domnul Iisus Hristos pune în faţa ochilor noştri un puternic contrast: grâul şi neghina. Din bobul de grâul se obţine făina, element principal al pâinii. Neghina reprezintă contrastul; este nefolositoare şi are un gust amar. Grâul hrăneşte şi întreţine viaţa, neghina este un parazit, un exemplu a ceea ce nu trebuie să fim.
Observăm că întâi a fost semănat grâul, apoi în miez de noapte, adică în lipsa luminii, a apărut şi neghina. Şi grâul, şi neghina au nevoie de lumina soarelui pentru a creşte şi a se dezvolta. Grâul sfinţeşte, neghina pângăreşte.
De aceea, în final, grâul este cinstit prin faptul că pâinea făcută din el ajunge un dar oferit lui Dumnezeu, iar prin pogorârea Sfântului Duh, în timpul Sfintei Liturghii, devine Trupul Domnului Iisus Hristos. Neghina va arde în foc ca orice buruiană nefolositoare.
Câtă sobrietate şi smerenie are un fir de grâu; ce înşelătoare flori frumos colorate are neghina! Ce dorim să fim – grâul binecuvântat sau neghina nefolositoare? (Pr. Dumitru Păduraru)