AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Să avem devotamentul Sfinților Apostoli

EVANGHELIA ZILEI – Să avem devotamentul Sfinților Apostoli

spot_img

DISTRIBUIȚI

EVANGHELIA ZILEI Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: „Pace casei acesteia”. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia. (Matei 10, 9-15)

EVANGHELIA ZILEI Când Domnul Iisus Hristos şi-a ales 12 ucenici, această alegere nu a fost una întâmplătoare. Dumnezeu fiind, a privit în inimile lor şi a ştiut felul de a fi al fiecăruia.

Ne putem întreba: A ştiut Mântuitorul Hristos faptul că unul dintre ucenici Îl va trăda, că Îl va vinde? Cu siguranţă că da! Dar cu inima de Părinte fiind, a aşteptat întoarcerea „vânzătorului”.

Noi, cei de astăzi, suntem ucenici ai Domnului Hristos, iar fiecare dintre noi trebuie să aibă devotamentul Sfinţilor Apostoli. Ucenicilor li s-a dat puterea de a binecuvânta casa în care vor fi primiţi şi ascultaţi.

Uneori un cuvânt bun face mai mult decât cel mai valoros diamant din lume. Oare nu prin cuvinte Mântuitorul a mângâiat şi a vindecat?

Sfântul Antonie cel Mare aşa ne învaţă: „Viaţa şi moartea mea depind de ceilalți. Dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câștigat şi pe Dumnezeu”. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA