AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Oare S-a depărtat Dumnezeu de noi?

EVANGHELIA ZILEI – Oare S-a depărtat Dumnezeu de noi?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Şi cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care şed în piaţă şi strigă unii către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns. Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine şi negustând vin, şi ziceţi: Are demon! A venit şi Fiul Omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor! Dar Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei. (Luca 7, 31-35)

Domnul Iisus Hristos ne atrage atenţia asupra firii duplicitare a omului: „V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns”. Cei de atunci l-au privit pe Ioan Botezătorul cu suspiciune afirmând despre el că are demon. Pe Domnul Hristos L-au acuzat că este prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.

Întotdeauna se vor găsi motive pentru a nu ne conforma poruncilor divine şi de a ne eschiva de la împlinirea lor. Am ajuns să nu-L mai simţim pe Dumnezeu aproape de noi. Oare S-a depărtat Dumnezeu de noi, sau noi ne-am dezis de El?

În goana noastră după bunurile materiale, nu mai vedem nici mustrările lui Dumnezeu şi nici nu mai simţim mângâierile Sale. Departe fiind de căldura binecuvântării divine, am ajuns să fim tot mai reci unii cu alţii şi mai insensibili.

Denigrăm pe Dumnezeu, urâm pe fraţii noştri şi fugim de adevăr. Sfântul Maxim Mărturisitorul aşa ne învaţă: „Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi.” (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA