Acasăsinucidere maramuresEVANGHELIA ZILEI - Glasul lui Hristos aduce linişte

EVANGHELIA ZILEI – Glasul lui Hristos aduce linişte

spot_img

DISTRIBUIȚI

Intrând El în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea ascultă de El? (Matei 8, 23-27)

Domnul Iisus Hristos însoţit de ucenicii Săi a urcat într-o corabie pentru a străbate Marea Galileii. Ca din senin s-a stârnit o mare furtună, iar vântul puternic a format valuri mari care acopereau corabia. Exista pericolul ca mica ambarcaţiune să se scufunde.

Acest lac lung de 20 km şi lat de 13 km era unul cu ape liniştite. Nu era ceva obişnuit să se stârnească o furtună. Ucenicii se chinuiau să scape teferi din furtună şi să ajungă cu bine la mal. Apostolii erau pescari încercaţi, însă acum situaţia părea fără ieşire.

De frică au început să strige la Învăţătorul lor: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim!“ Mântuitorul i-a mustrat: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?“ Apostolii au uitat că lângă ei era chiar Cel care stârneşte sau potoleşte furtunile. La glasul Domnului Hristos şi valurile şi marea se potolesc.

Glasul Lui aduce linişte, iar cuvintele sale aduc îmbărbătare. Sfântul Vasile cel Mare aşa ne învaţă: să nu trecem cu vederea cele sperate, de grija celor prezente (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA