Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept răsplata dreptului va lua. Şi cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa. (Matei 10, 37-42; 11, 1)
Domnul Iisus Hristos împreună cu ucenicii Săi coborau din Grădina Ghetsimani spre cetatea Ierusalimului. În faţa lor se întindea maiestuoasa cetate, dominată de Templu. În concepţia iudeilor, templul era garanţia că Dumnezeu este prezent în acel loc, iar ei se puteau considera nişte privilegiaţi.

Însă Mântuitorul i-a îndemnat să fie atenţi la vremurile care prevesteau judecata lui Dumnezeu. Prin ucenici, şi noi suntem îndemnaţi să fim cu luare aminte la războaie, foamete, boli, cutremure, la prigonirile împotriva creştinilor şi la înmulţirea fărădelegilor.

Toate acestea au fost spuse pentru cei care doresc să-L urmeze, pentru pregătirea şi pentru întărirea lor în credinţă. Citind cele de mai sus ne punem întreba: oare cum vom depăşi toate acestea?

Mântuitorul ne dă răspunsul: „Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“! Mulţi se vor pierde pe acest drum al răbdării, dar mulţi vor ajunge şi la finalul lui. Prin răbdare ne înmulţim nădejdea, iar prin nădejde ne întărim credinţa. (Pr. Dumitru Păduraru)