”Şi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea. Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. Iar Petru a zis: Iată, noi, lăsând toate ale noastre, am urmat Ţie. Şi El le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nici unul care a lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi, sau copii, pentru împărăţia lui Dumnezeu, Şi să nu ia cu mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică.” (Luca 18, 15-17 şi 26-30)
În faţa Domnului Iisus Hristos a venit Petru cu o întrebare firească: ce va fi cu cei care au urmat Mântuitorului? Simon a întrebat despre soarta sa auzind cuvintele Mântuitorului: cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea. Se gândea ce soartă pot avea cei care nu mai sunt la vârsta copilăriei…
Copilăria înseamnă sinceritate, nevinovăţie, modelare. Copilul vrea să cunoască şi să înţeleagă. Un adult cu greu se mai poate schimba. În timp a căpătat deprinderi şi concepţii la care cu foarte mare greutate mai poate renunţa. Trăieşte cu impresia că le ştie şi le-a văzut pe toate.
Dacă în copilărie ai privit şi trăit Naşterea Mântuitorului cu emoţie, aceleaşi simţăminte le vei avea şi la vârsta maturităţii. Dacă ai venit la spovedit şi la împărtăşit cu inima deschisă, aşa vei proceda şi la vârsta maturităţii. Se apropie Naşterea Fiului lui Dumnezeu. Ne regăsim şi noi în glasul îngerilor, în speranţa magilor şi în bucuria păstorilor? (Pr. D. Păduraru)
