Acasăsinucidere maramuresEVANGHELIA ZILEI - Căutăm vicleana fericire a păcatelor şi a dezumanizării

EVANGHELIA ZILEI – Căutăm vicleana fericire a păcatelor şi a dezumanizării

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage totdeauna şi să nu-şi piardă nădejdea, Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu. Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere. Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? (Luca 18, 1-8)

„Când va veni Domnul nostru Iisus Hristos, câtă credinţă va găsi pe pământ?“ Venirea Domnului Iisus Hristos va fi un fapt real, iar acest lucru va avea loc atunci când hotărăşte Dumnezeu. Nimeni nu ştie timpul venirii, însă cu siguranţă Domnul Hristos va veni. Iar când va veni, ce fel de suflete şi ce fel de credinţă va găsi?

Cei care iubesc pe Mântuitorul pot uşor constata că există o preocupare constantă şi tot mai evidentă a unora de a estompa şi marginaliza dorinţa legitimă şi firească de a ne manifesta credinţa în Domnul Hristos şi de a împlini poruncile Sale. Parcă mai mult ca oricând, omul este îndemnat să se înstrăineze de Dumnezeu prin mijloace care mai de care mai subtile şi mai distructive.

Lumea de astăzi nu mai are timp pentru suflet, pentru cruce şi Înviere. Jertfa şi smerenia crucii sunt uitate sau deformate. Lumina Învierii nu mai este dorită de cei care caută vicleana fericire a păcatelor şi a dezumanizării. Va veni Domnul Hristos! Cum ne va găsi? (Pr. Dumitru Păduraru).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA