AcasăsiugariuEVANGHELIA ZILEI - Când s-a întâlnit taina cu minunea

EVANGHELIA ZILEI – Când s-a întâlnit taina cu minunea

spot_img

DISTRIBUIȚI

Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le-a făcut Irod, A adăugat la toate şi aceasta, încât a închis pe Ioan în temniţă. Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul, Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit. (Luca 3, 19-22)

Sfântul Evanghelist Luca ne aduce mărturie despre momentul când Domnul Iisus Hristos, smerindu-Se, Și-a plecat capul sub mâna Sfântului Ioan Botezătorul. Ne sunt amintite faptele reprobabile ale lui Irod Tetrarhul, cel care a curmat viaţa Sfântului Ioan.

Apoi, ne-am făcut martori ai botezului de la râul Iordan, când, în mod minunat, s-a arătat Sfânta Treime: Tatăl Care a glăsuit din cer, Fiul Care era în mijlocul Iordanului şi Duhul Sfânt Care S-a pogorât în chip de porumbel.

Atunci s-au întâlnit taina cu minunea, Creatorul cu a Sa creaţie, omul cu Dumnezeu. Prin glasul Tatălui Ceresc suntem îndemnaţi să fim cu luare aminte la învăţăturile Domnului Hristos şi la misiunea Sa: „Tu ești Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit”Lumea văzută şi cea nevăzută, cerul şi pământul, se întâlnesc la Iordan şi aşteaptă pe Izbăvitorul.

Sfântul Macarie Egipteanul aşa ne învaţă: „În veacurile fără de sfârşit, noi ne vom odihni în Dumnezeu şi Dumnezeu se va odihni în noi”. (Pr. Dumitru Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA