Evanghelia zilei. Braţele lui Simeon, mâinile fiecărui creştin din această lume

0
107

”Şi când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului. Precum este scris în Legea Domnului, că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului. Şi să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui. Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, El L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, Pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim. După ce au săvârşit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui.”  (Luca 2, 22-40)

Evanghelia de astăzi ne aminteşte despre un eveniment din viaţa Domnului Iisus Hristos, care are şi profunde implicaţii duhovniceşti. În vremea aceea, orice familie trebuia să ofere un dar lui Dumnezeu ca preţ de răscumpărare pentru un prunc nou-născut.
În fapt, lumea întreagă aducea în faţa lui Dumnezeu darul cel mai de preţ – pe Domnul Hristos Cel care ridică păcatele lumii şi ne oferă învierea. În templu, Pruncul Sfânt a fost ţinut pe braţe de Simeon, un om drept şi temător de Dumnezeu, care aştepta mângâierea poporului ales. El a rostit rugăciunea „Acum slobozeşte“.
Braţele lui Simeon sunt mâinile fiecărui creştin din această lume. Pe aceste nevrednice braţe Dumnezeu ne oferă Mielul-Cel care ridică păcatele lumii. Proorociţa Ana era mereu în templu, slujind ziua şi noaptea, în post şi în rugăciuni.
Şi noi oferim fiecare clipă a vieţii noastre Celui care ne oferă veşnicia. Să primim şi noi în templul sufle-te-lor noastre pe Domnul Hristos. El sfinţeşte timpul şi măsoară veşnicia. (Pr. Dumitru Păduraru)

Te-ar mai putea interesa

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.