Acasăsinucidere maramuresEvanghelia zilei: Ascultare desăvârşită şi viaţă în rugăciune

Evanghelia zilei: Ascultare desăvârşită şi viaţă în rugăciune

spot_img

DISTRIBUIȚI

”Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc”. (Luca 10, 38-42 şi 11, 27-28)

Pericopa evanghelică citită ne aminteşte de cuvintele de apreciere pe care Mântuitorul le-a avut la adresa celor două surori Marta şi Maria. Mântuitorul a privit cu recunoştinţă spre osteneala Martei, dar a lăudat pe Maria pentru ascultarea ei. Marta a adus daruri de bucate, Maria a primit în dar binecuvântarea cuvântului dumnezeiesc.
În persoana Maicii Domnului găsim şi osteneala Martei, dar şi ascultarea Mariei. Ea a avut o credinţă puternică, iar viaţa sa a fost una a rugăciunii. Zămislirea, naşterea, condamnarea şi Învierea Domnului Iisus Hristos au fost trăite de Maica Domnului în rugăciune.
Ca orice mamă, Fecioara Maria a fost mereu în preajma Fiului său. Sufletul ei a fost cuprins de durere la vederea Fiului batjocorit şi răstignit. Lacrimile sale s-au transformat în bucurie la vederea Mântuitorului înviat.
Fiind Maica Domnului Hristos, ea este şi maica noastră. Copiii aşteaptă mângâierea sa, tinerele aşteaptă povaţa sa, iar mamele aşteaptă ajutorul său. (Pr. Dr. Păduraru)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA