AcasăEvenimentSportEURO 2016 – Situația în cele nouă grupe cu două etape înainte...

EURO 2016 – Situația în cele nouă grupe cu două etape înainte de final

spot_img

DISTRIBUIȚI

Marţi noaptea s-au încheiat ultimele 9 meciuri ale etapei a 8-a a preliminariilor „Euro 2016”. Este vorba de partidele din grupele C, E şi G. Avem deja o a 4-a echipă calificată după Anglia, Islanda şi Cehia: este vorba de Austria, sau „Germania 2” cum mai este botezat fostul „Wunderteam”, în lot aflându-se 13 jucători din Bundesliga1 și 2,alţii 3 care au jucat până în primăvară în prima ligă germană. (Avem şi „Germania 3”, Elveţia, cu 12 jucători din 1.Bundesliga şi un altul care a jucat sezonul trecut tot în acest campionat). Austria se califică în premieră la un turneu final al Campionatului European. Ea a mai jucat în 2008 la turneul final, dar a fost ţară co-organizatoare. Din 1998, Austria nu a mai fost nici la vreun turneu final. Acum, 99,99%, Spania, Ţara Galilor şi Belgia sunt şi ele calificate deoarece în ultimele două ele joacă împotriva Luxemburgului, respectiv Andorrei.

Grupa C

  • Macedonia – Spania 0-1 (0-1)
  • Belarus – Luxemburg 2-0 (1-0)
  • Slovacia – Ucraina 0-0

Clasament

  1. Spania – 21 puncte
  2. Slovacia – 19 puncte
  3. Ucraina – 16 puncte
  4. Belarus – 7 puncte
  5. Luxemburg – 4 puncte
  6. Macedonia – 3 puncte

Spania a câştigat la limită în Macedonia, dar printr-un autogol. Surprinzător, spaniolii nu au tras niciun şut pe spaţiul porţii adverse. Nici gazdele nu au făcut-o. Spania este 99,99% calificată, îi mai trebuie un punct şi este greu de crezut că nu îl va obţine acasă cu Luxemburg. Slovacia are cele mai mari şanse să se califice direct de pe locul 2, după ce prin egalul alb de acasă cu Ucraina, şi-a menţinut contracandidata la o distanţă de 3 puncte. Slovacii mai au nevoie de 3 puncte, dar numai în situaţia în care ucrainenii fac 6 puncte cu Macedonia (d) şi Spania (a). Atuul slovacilor, meci acasă cu Belarus şi în deplasare cu Luxemburg.

Grupa E

  • Anglia – Elveţia 2-0 (0-0)
  • Slovenia – Estonia 1-0 (0-0)
  • Lituania – San Marino 2-1 (1-0)

Clasament

  1. Anglia – 24 puncte (calificată)
  2. Elveţia – 15 puncte
  3. Slovenia – 12 puncte
  4. Estonia – 10 puncte
  5. Lituania – 9 puncte
  6. San Marino – 1 punct

Deja calificată încă de săptămâna trecută, Anglia şi-a respectat blazonul şi a învins Elveţia, aspiranta la locul 2. Meciul de pe Wembley a avut o miză mare pentru Rooney: aceea de a deveni liderul all time al marcatorilor naţionalei. Obiectivul a fost atins în minutul 84, când, înscriind din penalty, l-a depăşit pe legendarul Sir Bobby Charlton.

Pentru locul 2, duelul Elveţia – Slovenia se va decide în… Estonia. Şi Elveţia şi Suedia au asigurate 3 puncte din meciurile cu San Marino. Dacă Elveţia nu scoate măcar un egal în Estonia, iar Slovenia bate acasă Lituania, helveţii pierd locul 2. Estonia are o singură şansă ca să prindă locul 3: să bată acasă Elveţia şi în deplasare Anglia, iar Slovenia să piardă acasă cu Lituania. Dacă estonienii nu ar fi făcut un egal ruşinos cu San Marino, alta ar fi fost situaţia.

Grupa G

  • Suedia – Austria 1-4 (0-2)
  • Liechtenstein – Rusia 0-7 (0-3)
  • Moldova – Muntenegru 0-2 (0-1)

Clasament

  1. Austria – 22 puncte (calificată)
  2. Rusia – 14 puncte
  3. Suedia – 12 puncte
  4. Muntenegru – 11 puncte
  5. Liechtenstein – 5 puncte
  6. Moldova – 2 puncte

Austria este a 4-a echipă direct calificată matematic. „Germania 2” (Austria a avut 5 titulari, 8 rezerve care joacă în Germania, iar alţi 3 titulari au jucat până în primăvară aici), avea nevoie doar de un egal pe „Friends Arena” din Solna, dar a ales calea siguranţei celor 3 puncte. A fost masacru la Solna. Austriecii au tras 16 şuturi, dintre care 12 pe spaţiul porţii !!. În minutul 90 scorul era de 4-0 pentru oaspeţi şi abia un minut mai târziu, Zlatan a marcat golul de onoare. Suedezii au încercat să se opună tăvălugului austriac, dar stând numai în Zlatan, nu au reuşit nimic. Situaţia încă nu este clară în grupă. Suedia are două meciuri de (totuşi) 6 puncte cu codaşele grupei şi va face 18 puncte. Rusia are 3 puncte „gata” la Chişinău (nu credem că se mai poate repeta minunea de la Moscova când scorul a fost 1-1) şi mai are un meci acasă cu Muntenegru, după ce balcanicii primesc vizita Austriei. Dacă muntenegrenii produc surpriza şi îi bat pe austrieci, atunci joacă meciul vieţii la Moscova, unde le trebuie obligatoriu victoria. La meci egal Rusia ocupă locul 2, Suedia locul 3 şi Muntenegru locul 4, dar dacă se produce surpriza, atunci Suedia urcă pe 2, Muntenegru pe 3 şi Rusia coboară pe 4. Suntem totuşi în faţa unui „scenariu” ce ţine de SF.

Grupa A

  • Letonia – Cehia 1-2 (0-2)
  • Islanda – Katahstan 0-0
  • Turcia – Olanda 3-0 (2-0)

Clasament

  1. Islanda – 19 puncte (calificată)
  2. Cehia – 19 puncte (calificată)
  3. Turcia – 12 puncte
  4. Olanda – 10 puncte
  5. Letonia – 5 puncte
  6. Kazahstan – 2 puncte

Turcia are program dificil, jucând cu primele două clasate, în timp ce Olanda merge în Kazahstan şi are acasă cu o Cehie calificată.

Grupa B

  • Bosnia-Herţegovina – Andorra 3-0 (3-0)
  • Cipru – Belgia 0-1 (0-0)
  • Ţara Galilor – Israel 0-0

Clasament

  1. Ţara Galilor – 18 puncte
  2. Belgia – 17 puncte
  3. Israel – 13 puncte
  4. Bosnia-Herţegovina – 11 puncte
  5. Cipru – 9 puncte
  6. Andorra – 0 puncte

Ţara Galilor şi Belgia sunt 99,99% calificate, fiecare având în ultimele 2 etape câte un meci cu Andorra. Pentru locul 3, Israel are prima şansă, dar dacă bosniecii bat Ţara Galilor, Cipru devine arbitru pentru locul 3.

Grupa D

  • Scoţia – Germania 2-3 (2-2)
  • Irlanda – Georgia 1-0 (0-0)
  • Polonia – Gibraltar 8-1 (4-0)

Clasament

  1. Germania – 19 puncte
  2. Polonia – 17 puncte
  3. Irlanda – 15 puncte
  4. Scoţia – 11 puncte
  5. Georgia – 6 puncte
  6. Gibraltar – 0 puncte

Germania nu are cum să rateze calificarea. Joacă în deplasare cu Irlanda şi acasă cu Georgia. 22 de puncte sunt suficiente pentru a merge la Paris. Polonia deşi este pe locul 2, are program greu: cu Scoţia în deplasare şi Irlanda acasă. Dacă Irlanda nu pierde acasă cu Germania şi Scoţia bate Polonia, atunci meciul dintre Polonia şi Irlanda din ultima etapă devine meci de locurile 2 sau 4 !!!.

Grupa F

  • România – Grecia 0-0
  • Irlanda de Nord – Ungaria 1-1 (0-0)
  • Finlanda – Insulele Feroe 1-0 (1-0)

Clasament

  1. Irlanda de Nord – 17 puncte
  2. România – 16 puncte
  3. Ungaria – 13 puncte
  4. Finlanda – 10 puncte
  5. Insulele Feroe – 6 puncte
  6. Grecia – 3 puncte

În această grupă lucrurile sunt încă destul de încurcate. Se fac calcule peste calcule. Programul teoretic cel mai lejer îl au România şi Ungaria, dar cum ambele echipe nu joacă mai nimic, este dificil să facem pronosticuri. Există însă şi posibilitatea ca grupa să cunoască un happy end 100%, adică să se califice primele 3 clasate. În ceea ce priveşte a treia clasată, ca să meargă direct la turneul final, sunt obligatorii următoarele rezultate: Italia să învingă Norvegia şi Croaţia să se califice de pe locul 2; Spania să bată în ultima etapă la Kiev.

Grupa H

  • Malta – Azerbaijan 2-2 (0-1)
  • Italia – Bulgaria 1-0 (1-0)
  • Norvegia – Croaţia 2-0 (0-0)

Clasament

  1. Italia – 18 puncte
  2. Norvegia – 16 puncte
  3. Croaţia – 15 puncte
  4. Bulgaria – 8 puncte
  5. Azerbaijan – 6 puncte
  6. Malta – 2 puncte

Ordinea primelor 3 locuri se va decide în principal de meciul Italia – Norvegia din 13 octombrie şi parţial de meciul Croaţia – Bulgaria din 10 octombrie şi de…decizia UEFA din 17 septembrie – depunctează sau nu Coraţia cu 1 punct.

Grupa I

  • Armenia – Danemarca 0-0
  • Albania – Portugalia 0-1 (0-0)

Clasament

  1. Portugalia – 15 puncte
  2. Danemarca – 12 puncte
  3. Albania – 11 puncte
  4. Armenia – 2 puncte
  5. Serbia – 1 punct

Şi în această grupă nu este nimic clar şi orice se poate întâmpla. Portugalia pare avantajată de punctele în plus faţă de Danemarca şi Albania. Nu ştim ce s-ar fi făcut lusitanii, dacă nu ar fi marcat în ultimele secunde în Albania. Ca să fie sigură de calificare, Portugalia are nevoie de un singur punct în dubla cu Danemarca acasă şi Serbia în deplasare. Dacă pierde ambele partide, se salvează doar dacă Albania nu face 6 puncte în meciurile cu Serbia acasă şi Armenia în deplasare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA