AcasăEvenimentSportEURO 2016 - Debutanta Țara Galilor a ajuns în sferturile de finală!

EURO 2016 – Debutanta Țara Galilor a ajuns în sferturile de finală!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Selecționata de fotbal a Țării Galilor s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale EURO 2016, sâmbătă, după ce a învins reprezentativa Irlandei de Nord cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, pe stadionul ”Parc des Princes” din Paris, în optimile de finală ale competiției.

Duelul dintre cele două debutante la un turneu final continental a fost decis de autogolul lui Gareth McAuley (75).

Irlanda de Nord a avut mai mult inițiativa în prima repriză, când și-a creat și două ocazii de gol. A fost mai întâi un șut al lui Dallas (10), scos de portarul Hennessey de la colțul scurt, iar apoi goalkeeper-ul galez a respins un șut de la distanță al lui Ward (22).

În rest, prima repriză nu a fost una spectaculoasă, desfășurându-se după tipicul britanic, dar între cele două careuri.

În partea a doua a meciului, galezii au fost mai insistenți, au dominat mai mult și prima ocazie a venit în minutul 53, când Vokes a reluat alături de țintă cu capul în urma mingii trimise în careu de Ramsey.

”Verzii”, foști adversari ai României în preliminarii, au replicat printr-un șut de la distanță expediat de Norwood (56), prins de portarul Hennessey.

Vedeta Bale a avut o bună oportunitate în min. 58, din lovitură liberă de la circa 26 de metri, dar portarul McGovern a respins.

Țara Galilor a marcat în minutul 75, când Bale a centrat în fața porții, iar fundașul Gareth McAuley a trimis în propria poartă, presat de Robson-Kanu. Atacantul lui Real Madrid (Bale) a fost implicat în 13 goluri din ultimele 18 marcate de Țara Galilor, cu 10 goluri și 3 pase decisive.

Nord-irlandezii au forțat pe final, au atacat chiar și cu portarul, la ultima fază a meciului, dar întâlnirea s-a încheiat cu victoria galezilor.

Meciul a fost însă unul dintre cele mai slabe la actuala ediție a Campionatului European, învingătorii având un singur șut pe spațiul porții (Bale).

Cl0FfqqWgAQOIlo

Țara Galilor — Irlanda de Nord 1-0 (0-0)
A marcat: Gareth McAuley (75, autogol).
Paris, stadion ”Parc des Princes”: 44.344 spectatori

Au evoluat echipele:
Țara Galilor: 1. Wayne Hennessey — 5. James Chester, 6. Ashley Williams (căpitan), 4. Ben Davies — 2. Chris Gunter, 7. Joe Allen, 16. Joe Ledley (20. Jonathan Williams, 63), 10. Aaron Ramsey, 3. Neil Taylor — 18. Sam Vokes (9. Hal Robson-Kanu, 55), 11. Gareth Bale. Selecționer: Chris Coleman.

Rezerve neutilizate: 12. Owain Fon Williams, 21. Danny Ward — 19. James Collins, 15. Jazz Richards, 14. David Edwards, 8. Andy King, 22. David Vaughan, 23. Simon Church, 17. David Cotterill, 13. George Williams.

Irlanda de Nord: 1. Michael McGovern — 18. Aaron Hughes, 4. Gareth McAuley (21. Josh Magennis, 84), 20. Craig Cathcart, 5. Jonny Evans — 19. Jamie Ward (11. Conor Washington, 69), 8. Steven Davis (căpitan), 13. Corry Evans, 16. Oliver Norwood (7. Niall McGinn, 79), 14. Stuart Dallas — 10. Kyle Lafferty. Selecționer: Michael O’Neill.

Rezerve neutilizate: 12. Roy Carroll, 23. Alan Mannus — 6. Chris Baird, 22. Lee Hodson, 15. Luke McCullough, 2. Conor McLaughlin, 17. Paddy McNair, 3. Shane Ferguson, 9. Will Grigg

Arbitru: Martin Atkinson; arbitri asistenți: Michael Mullarkey, Stephen Child; arbitri asistenți adiționali: Michael Oliver, Craig Pawson (toți din Anglia); arbitru de rezervă: Felix Brych (Germania)

Cartonașe galbene: Dallas (44), Taylor (58), Davis (67), Ramsey (90+4).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA