AcasăEvenimentSportEuro 2012. Meciul 4: Germania - Portugalia 1-0 și nemții visează departe!

Euro 2012. Meciul 4: Germania – Portugalia 1-0 și nemții visează departe!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Maşina germană de fotbal rămâne maşină germană de fotbal chiar şi atunci când fotbaliştii au voie cu prietenele în cantonament şi liber la alcool şi ţigări. În primul meci de la Euro 2012, Germania a câştigat cu 1-0 derby-ul cu Portugalia, confirmând faptul că este una dintre favoritele turneului din Polonia şi Ucraina. Astăzi, un alt derby la Euro: Spania-Italia.
Naţionala Germaniei a învins, sâmbătă, la Lvov, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Portugaliei, într-un meci din grupa B de la Campionatul European din Polonia şi Ucraina. Unicul gol al partidei a fost marcat de Gomez, în minutul 72.Foto: Golul lui Mario Gomez

De ce Ronaldo nu va fi niciodată Eusebio
Germania a învins Portugalia în primul din cele trei (teoretice) derby-uri ale grupei morţii. O victoria normală, ţinând cont totuşi de performanţele nemţilor (net superioare lusitanilor) şi de valoarea mai ridicată, pe ansamblu a lotului german. Tot aşa de bine meciul se putea încheia şi la egalitate, sau în avantajul portughezilor, dacă ar fi jucat ceva mai ofensiv pe tot parcursul celor 94 de minute şi nu doar după primirea golului. Dar şi aşa, cu forţarea careului advers doar în ultimul sfert de oră, portughezii ar fi putut egala, dacă nu ar fi existat doi oameni: excelentul portar Manuel Neuer şi imperialul fundaş Hummels, care în prima repriză a amintit de vigurosul Schnellinger, unul din aşii apărării din anii ’60, iar în a doua a fost o copie a lui Beckenbauer, din perioada când era doar „printz Franz”. Fără cei doi este greu de spus dacă germanii ar fi reuşit să apere firavul avantaj de pe tabela de marcaj. Şi, ca şi în cazul Olandei, şi Portugalia suferă la capitolul antrenor. Să-l ţi 80 de minute pe bancă pe impetuosul Varela, reprezintă o gafă de începător. Cu Varela în teren din primul minut, sau hai să admitem, din minutul 46, poate alta ar fi fost istoria meciului.

Din păcate, altceva a demostrat jocul dintre Germania şi Portugalia. Numele mari, cotate la sume exorbitante, nu dau la naţională randamentul de la echipele de club. Ca să o spunem mai pe şleau, au fost cam multe deziluzii în acest meci, şi deloc pentru prima oară. Deziluzia nr.1, Cristiano Ronaldo. În afară de un dribling prin care a scos din joc doi adversari şi un şut violent la poartă, „CR7” nu a existat pe teren. Când în ultimii trei ani acuzi faptul că nu ţi s-a acordat „Balonul de Aur”, când eşti convins că tu eşti „adevăratul” nr.1 din lume, atunci, trebuie, chiar şi de unul singur să decizi soarta unui meci. Şi trebuie să o faci chiar dacă joci în naţionala Elveţiei sau Croaţiei (am dat două exemple la întâmplare dintre echipele medii care nu au individualităţi), dar mai ales dacă joci într-o echipă cum este Portugalia, unde sunt mai mulţi jucători competitivi şi de valoare foarte ridicată. Nu este acesta singurul meci al Portugaliei în care Ronaldo nu dă tonul la cântec. Au fost mult mai multe. Din această cauză, Ronaldo nu este şi nu va fi niciodată nici măcar o copie relativă a lui Eusebio. Un Eusebio care (până la accidentarea din 1968) decidea soarta unui meci, indiferent dacă locotenenţii săi, Coluna, Graca sau Simoes erau sau nu în formă. Un Eusebio care împreună cu Pele, Cruyff şi Maradona formează careul de aşi al istoriei fotbalului mondial. Numai că din tribună, Eusebio nu a putut face prea multe şi pentru Ronaldo.

 

Celelalte deziluzii s-au aflat în tabăra germană. Autorul golului, cel care în 1 Bundesliga şi în LC este numit „super Mario”, la naţională este doar Mario. În afară de gol, nici Gomez nu a existat pe teren până a fost schimbat. El are însă circumstanţe atenuante: la naţională nu beneficează de cooperarea cu aripile Riberry şi Robben, care l-au făcut golgeter la Bayern. Considerat cel mai bun pasator european la ora actuală, Mesut Ozil a ţinut să demonstreze cotrariul. Poate este vorba de o eclipsă de formă trecătoare dar oricum, turco-germanul nu a strălucit cu adevărat la naţională în ultimii trei ani. Foarte bun în campionat, lansat pe orbită la mondialele de acum doi ani, Thomas Muller nici nu îşi mai justifică locul în primul „11” al nemţilor. Probabil că după acest joc, oferta celor de la Inter, va scădea din punct de vedere financiar. În sfârşit, Lukas Podolski se pare că a obosit. De trei ani de zile a tras singur în spate pe 1 FC Koln (anul acesta retrogradarea nu a mai fost evitată) şi uzura îşi spune cuvântul. Dacă la meciurile următoare, cei patru mai sus amintiţi vor evolua în aceiaşi notă, atunci la această ediţie a europenelor, nu vedem Germania nici măcar în semifinale.

Germania: Neuer – Boateng, Hummels, Badstuber, Lahm – Khedira, Schweinsteiger – Muller (Bender ’90+4), Ozil (Kroos ’87), Podolski – Gomez (Klose ’80). Antrenor: Joachim Low.

Portugalia: Rui Patricio – Joao Pereira, Bruno Alves, Pepe, Coentrao – Raul Meireles (Varela ’80), Miguel Veloso, Moutinho – Nani, Helder Postiga (Oliveira ’70), Cristiano Ronaldo. Antrenor: Paulo Bento.
Arbitri: Stephane Lannoy (central) – Frederic Cano, Michael Annonier (asistenţi) – Fredy Fautrel, Ruddy Buquet (asistenţi suplimentari); toţi Franţa – Marcin Borski (rezervă, Polonia).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA