AcasăActualitateSocialEURO 200 - Aproximativ 200 de elevi din Maramureş vor primi bani...

EURO 200 – Aproximativ 200 de elevi din Maramureş vor primi bani pentru achiziţionarea unui calculator

spot_img

DISTRIBUIȚI

Aproximativ 200 de elevi din Maramureş care au posibilităţi materiale reduse vor primi câte 200 de euro de la Stat pentru a-şi achiziţiona un calculator. Ajutorul este acordat în cadrul Programului “Euro 200”, se aplică la nivel naţional şi beneficiază de el toți elevii care sunt înscrişi într-o formă de învăţământ, nu au nota scăzută la purtare iar veniturile lunare pe membru de familie nu depăşesc 150 de lei.

Solicitanţii acestui ajutor au depus cereri însoţite şi de o adeverinţă eliberată de către unitatea de învăţământ din care a rezultat media generală sau calificativul din anul şcolar anterior, o adeverinţă din care a rezultat numărul de absenţe nemotivate din anul şcolar anterior – pentru toţi elevii, cu excepţia clasei I – şi încă o adeverinţă din care să rezulte că studentul a promovat minimum 50 de credite în anul universitar anterior.

Cererile de acordare a sprijinului financiar au fost depuse până la 21 aprilie, iar bonurile valorice vor fi eliberate în intervalul 24 iunie-30 iulie.

Calculatoarele pot fi achiziţionate între 24 iunie şi 31 august, iar operaţiunea de decontare către agenţii economici va fi derulată în perioada 23 iulie-30 noiembrie.
La nivelul judeţului Maramureş şi-au depus cereri 554 de elevi şi studenţi dar au îndeplinit condiţile numai 200.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA