AcasăEvenimentSportEMOȚIONANT - Mircea Lucescu și-a luat rămas bun de la jucători cu...

EMOȚIONANT – Mircea Lucescu și-a luat rămas bun de la jucători cu lacrimi în ochi

spot_img

DISTRIBUIȚI

Antrenamentul de joi al lui Şahtior Doneţk a fost unul special: Mircea Lucescu a ţinut să îşi ia rămas bun de la jucători. Antrenorul român i-a adunat la mijlocul terenului şi le-a strâns mâna, mulţumindu-le pentru performanţele obţinute în toţi aceşti ani.

Segadonya a anunţat că tehnicianul român a fost extrem de emoţionat şi a evitat să discute cu jurnaliştii prezenţi la şedinţa de pregătire. „Nu vreau să vorbesc acum, nu vrea să plâng în faţa voastră”, le-a spus Il Luce jurnaliştilor.

21 mai va fi data ultimului meci al lui Mircea Lucescu pe banca lui Şahtior: „minerii” vor disputa finala Cupei Ucrainei împotriva Zoryei Lugansk, prilej pentru român să mai câştige un trofeu în Ucraina.

Il Luce şi-a adjudecat, în 12 ani pe banca lui Șahtior, 8 titluri de campion al Ucrainei, 5 Cupe ale Ucrainei, 7 Supercupe și Cupa UEFA, în 2009. În total, 21 de trofee. Dacă ar câștiga Cupa din nou, ar lăsa, așadar, 22 de trofee în 12 ani în urma sa, aproape două pe sezon.

Mircea Lucescu are mai multe oferte după despărţirea de Şahtior: Galatasaray, Fenerbahce, Zenit Sankt Petersburg sau Monaco aflându-se pe lista cluburilor care îl doresc pe tehnicianul de 70 de ani.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA